”Spune-le scumpelor mele fiice că mă gândesc la ele în fiecare zi. Știu că se vor arăta mereu iubitoare față de mama lor, că își vor face datoria cu devotament și își vor înfrunta cu curaj dușmanii din exterior. Când mă voi întoarce, voi fi mai mândru ca niciodată de cele patru micuțe doamne ale mele.”
Am decis să citesc această carte după ce am vizionat o piesă de teatru în care a jucat nepoțica mea; de fapt, Julia m-a provocat să o citesc, prin entuziasmul ei de copil și pofta ei nebună pentru viață.
Cartea ”Fiicele doctorului March” de Louisa May Alcott este cartea care îți pătrunde rapid în suflet. Scrisă la sfârșitul secolului al XIX-lea, ne reintroduce în epoca unde sărăcia era la ea acasă, unde problemele familiale se datorau în mare parte lipsurilor financiare.
Micuţele doamne este povestea a patru surori, diferite ca firi, dar foarte frumoase la suflet, crescute de mamă, în timp ce tatăl era plecat de acasă, să lupte pe front. Lipsurile materiale, în ochii fetițelor, nu reprezintă problema majoră cu care ele se confruntă. Tot ce contează cu adevărat pentru ele este familia, faptul că se au una pe alta, că sunt iubite și protejate de părinți, că sunt înconjurate de oameni prietenoși care le sunt alături în fiecare moment de cumpănă.
”- Mama nu vrea să ne cheltuim banii pe fleacuri în timp ce soldații noștri suferă în fiecare zi. Iarna o să fie grea pentru toată lumea și va trebui să acceptăm sacrificiile fără să facem nazuri”.
Dragostea cu care au fost crescute cele patru copile se transformă pe tot parcursul cărții într-un nesecat izvor de curaj, patriotism, un respect rar întâlnit pentru oamenii aflați cu adevărat la ananghie.
Meg este cea mai mare dintre fete. La vârsta de șaisprezece ani, se consideră deja, în lipsa provizorie a mamei, responsabila familiei și are întotdeauna grijă să nu le lipsească absolut nimic surorilor ei mai mici. Marea ei dorință este ca, atunci când va fi suficient de mare și se va așeza la casa ei, să ai aibă parte de lucruri frumoase și să nu ducă lipsă de nimic.
Jo, înaltă și slăbuță, se luptă cu faptul că este deja la vârsta de cinsprezece ani, când începe transformarea unei adevărate domnișoare; singurul lucru care îi cam dă bătăi de cap este personalitatea ei băiețoasă. Deși scrie cu pasiune povești de dragoste, nu crede că își va dărui vreodată inima unui bărbat, datorită caracterului său masculin. Prin felul ei imperfect, dar brutal de sincer, reușește să câștige inima de piatră a mătușii sale, care o numește moștenitoarea casei sale, după moarte.
Beth este copila cea mai îndrăgită și la numai treisprezece ani reușește să câștige inimile tuturor, în special pe a domnului Laurence, un domn în vârstă cu care leagă o relație specială de prietenie.
Amy, mezina familiei, deși are numai doisprezece ani, se consideră cea mai importantă persoană din lume. Cu un chip de păpușă grațioasă, pare a fi un mic personaj negativ, deoarece spre deosebire de surorile sale, ea a visat tot timpul la o viață luxoasă și o educație selectă, demnă de o mare doamnă.
Lectura urmărește o mică parte din viața fetelor, în care se confruntă cu greutățile vieții, dar în același timp ne evidențiază legătura lor strânsă de familie, relațiile autentice, afecțiunea și curajul de care dau dovadă în toată perioada în care probleme de diverse dimensiuni le calcă pragul.
Alte recenzii de la Louisa May Alcott:
Tocmai am citit si eu aceasta carte. Mi-a placut tare mult. Este o lectura cu o morala foarte puternica.
Am terminat și eu cartea , mi-a plăcut enorm.
Am scris și eu o recenzie aici – https://callmecataline.com/recenziefiicele-doctorului-marchde-louisa-may-alcott/