Simt nevoia de multe ori să-mi exprim părerea în ceea ce privește o carte Vs ecranizarea ei. De când cititul a devenit un lucru constant în viața mea, încerc să evit filmele făcute după cărți, pentru că în cazul meu, cartea primează întotdeauna. Deabia după ce termin de citit cartea, îmi pot acorda luxul de a vedea filmul, pe care îl cam fac praf, pentru că există puține cazuri în care acesta bate originalul. Cum motivele sunt numeroase, nu cred că trebuie să întru neapărat în amănunte.. Detalii puține, personajele altfel de cum mi le-am imaginat, multe pasaje scoase sau modificate, finalul diferit. La fel am procedat și cu „Forma Apei” de Guillermo del Toro, zero spoilere, fără film, fără nimic înainte ce să pună în pericol înțelegerea mea completă a acțiunii cărții.
Povestea este ciudată, atipică, dar extrem de palpitantă și interesantă, lucru care m-a atras și m-a determinat să o citesc. Chiar dacă în mintea mea se făcea mereu apel la realitate, am fost foarte prinsă de povestea de dragoste dintre protagoniști și am încercat să o văd ca pe un lucru normal, nu ca pe ceva ireal. Totul are loc în perioada Războiului Rece, atunci când un om-amfibie este capturat în Amazon și trimis la baza de cercetare Occam din Baltimore pentru analize și cercetări amănunțite. Va întrebați oare cu ce scop? Americanii căutau cu disperare un avantaj asupra rușilor și credeau că o dată cu descoperirea acestei vietăți întrebările lor vor capătă în sfârșit răspuns.
Elisa Esposito este femeie de serviciu pe tura de noapte în această bază. Chiar dacă muncește aici, Elișa este o femeie inteligentă, cu pasiuni colorate și interesante. Din nefericire este mută, fiind găsită la o vârstă fragedă pe marginea unui râu cu cicatrici în jurul gâtului. Nu își amintește cine i le-a provocat… În ciuda acestui accident, Elișa are o inteligență emoțională iesita din comun, care mai târziu o va ajuta să realizeze o conexiune cu omul-amfibie, Deus Brânquia. V-am spus, puțin ciudățică acțiunea, dar merită toată atenția voastră.
Relația dintre cei doi este specială și unică, cei doi comunicând la nivel emoțional. NU există atracție fizică, totul se realizează pe baza unei trăiri puternice și a unei legături indestructibile. Elișa îl învață limbajul semnelor și relația dintre ei capătă contur, un sens, un mod de comunicare. Nu se teme de el, îl vede ca pe ceva unic, grandios, radiant, puternic și este gata să facă orice pentru a-l vedea în siguranță. Deus Brânquia posedă un har deosebit, poate să influențeze destinul celor din jur, deci clar este o armă pe care orice armată își dorește să o aibă. De aici începe o aventură palpitantă, ce m-a ținut cu sufletul la gură până la un final emoționant, pe care nu eram foarte pregătită să-l trăiesc.
Deși eram super conștientă de originea protagoniștilor, „Forma Apei” de Guillermo del Toroeste genul de carte care te face să te îndrăgostești super mut de ei și să îți dorești să rămână împreună, chiar dacă fizic, știi clar că este ceva ireal. Legătura dintre ei, dialogurile lor și modul în care și-au clădit relația pas cu pas, m-a emoționat enorm și m-a făcut să trăiesc intens aventura lor. O recomand cu drag celor care nu cred neapărat în povești de dragoste, dar cred în ideea de iubire ca sentiment, ce se poate naște oricând și între orice fel de ființe.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
