Recenzie „Fracturi” de Mihail Victus

La început, titlul “Fracturi” nu mi-a exprimat clar cam în ce direcție va merge firul romanului, apoi, citind, m-am gândit că ar putea fi frânturi povestite din viața lui, prin felul în care este scrisă. Ar mai putea fi denumită astfel pentru a explica felul în care acționează personajul prin sufletul lui spart în frânturi, din copilărie. 

Aș fi curioasă la ce s-a gândit autorul. A fost foarte interesant să descopăr că există și un trailer pentru această carte. În trailer se transmite emoția predominantă în roman: teama. 

“Eram plin de transpirație, nu-mi mai simțeam picioarele iar privirea mi se încețoșase.“ (pag. 18) 

Opera prezintă destinul unui copil privat de afecțiune care călătorește prin viață mai mult luptând, decât bucurându-se. Are noroc, totuși, că întâlnește o femeie care îi este alături. De la ea își ia putere uneori și doza de iubire de care are nevoie. 

“Lorena știa în ce fel îmi câștigam banii și nu-mi aproba metodele, dar în același timp alegea să ignore aspectul ăsta. Era ca o gaură neagră a relației noastre. Nu ne apropiam de ea, de frică să nu ne absoarbă și să ne distrugă. „Odată ce ajungi acasă, va trebui să uiți de serviciu și orice are legătură cu el”, mă avertizase demult, când realizase că uneori nefericirea altora ne punea pâinea pe masă și fusese aproape gata să-și strângă lucrurile și să plece. „Dacă lași chestia asta să intervină între noi, voi începe să te urăsc.” Mi s-a părut că dovedea egoism prin faptul că admitea să accepte latură a mea, iar pe cealaltă să o ignore. O iubeam și nu voiam să o pierd, așa că i-am promis, chiar dacă știam că nu întotdeauna mă voi ține de cuvânt.” (pag. 22) 

În viața de zi cu zi, când întâlnesc o persoană cu un comportament negativ (se enervează repede, țipă, apelează la violență, invidie etc.) îmi place să aflu detalii despre copilărie. Și este fascinant cum o copilărie tristă, cu lipsuri emoționale determină la maturitate un caracter dur, aspru, uneori malefic. 

Am apreciat că pe parcursul romanului au reieșit detalii despre copilăria eroului. Așa am putut, indiferent de faptele lui, să empatizez cu el. 

“Te-ai gândi poate că un individ care-a cunoscut suferința (când ai adunat informații despre mine, ai aflat desigur și că mi-am petrecut copilăria prin orfelinatele din București) și s-a luptat să-și îmbunătățească situația, ar avea mai multă considerație pentru semenii lui. Cred că obișnuința de-a mă vizualiza la singular m-a îndepărtat de asemenea sentimente. (pag. 123) 

Povestea unui erou care duce o luptă atât în interior, cât și în exterior. Dorința pe tot parcursul lecturării a fost să descopăr pe care din acestea două îi este mai greu să o ducă? Prin felul în care gândea, acționa și relaționa reiese că nu simțea că se poate armoniza cu cei din jur, fiind în starea lui naturală. Mereu își inventa o mască. Îl deranjau ceilalți? Sau îl deranja felul lui de a fi? 

“Am încercat întotdeauna, în relațiile cu ceilalți, să arăt că nu sunt o fire introvertită. Dorința mea de izolare nu mi-ar fi ajutat deloc în carieră. Am reușit cumva să o ascund, sub o mulțime de replici istețe și glume și o atitudine dominatoare, dar în momentele de singurătate continui să revin la starea originală. Nu mai opun rezistență. Tocmai de aceea, n-am pe nimeni pe care l-aș putea numi prieten, cu excepția lui George Trache.” (pag. 163) 

Tind să cred că orice neregulă din exteriorul nostru pornește din interior, din emoțiile noastre. Cred că acest lucru este valabil și în această situație. 

Pentru mine romanul a fost un exemplu de onestitate, deși minciunile sunt nenumărate între file. Onestitate față de ceea ce el credea că este bine sau rău. 

Am citit de curând un articol în care se dezbătea dacă la oamenii care ucid, ca să poată supraviețui, conștientul lor inventează o scuză. Acolo se specifica faptul că ei se prind de un gând – lance care îi ajută să meargă mai departe: fie că prin crima lor au salvat lumea de o persoană rea, fie că s-au apărat pe ei etc. Acesta a fost și modul în care am observat că eroul se calmează pe el. “N-au existat victime. Doar câștigători și pierzători.” (pag. 123) 

Este o carte pe care am citit-o repede pentru că m-a ținut în suspans, cu dorința de a afla ce se întâmplă cu personajul după fiecare decizie pe care o ia. 

Autorul, Mihail Victus, în vârstă de 33 de ani, a obţinut numeroase premii literare pentru proză, dintre care: Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017), Radu Rosetti (2015). Începând cu 2006, a publicat proză în diverse reviste: Tribuna (2017), Iocan (2016), Ateneu (2015), Actualitatea literară (2011) etc.

Titlu: FRACTURI

Autor: Mihail Victus

An apariție : 2019

Editura: VREMEA

Nr. Pagini: 176

Limba: Română

Gen Literar: Literatura romana

Nota recenzorului: 10 / 10

Vizualizari recenzie: 684

Alte recenzii de la Mihail Victus:

Top 100 cărți ale anului 2023