Aceasta este o relatare personală minunată a zonei de graniță dintre Bulgaria, Turcia și Grecia, de la otomani până la amenințarea războiului rece și nu numai.
Kapka Kassabova a scris o carte minunată, despre o parte magică a lumii. În colțul de sud-est al Europei, unde se întâlnesc Grecia, Bulgaria și Turcia, modernitatea pare să se stingă în pădurile străvechi. Munții scunzi, care dau numele Balcanilor, forțează cea mai mare parte a traficului dintre Europa și Asia să circule de o parte și de alta a acestora, oferind în același timp adăpost și sanctuar de-a lungul secolelor în văile lor izolate, și nu numai urșilor și lupilor care încă se plimbă prin ei.
Supraviețuiesc rituri și superstiții ciudate, obiceiuri și credințe care au dispărut în altă parte. Adânc în zonele înalte fără drumuri se află temple Bektashi îndepărtate, rămășițele acelei tulpini umane și mistice a islamului, suflete care au însoțit armatele otomane cu secole în urmă. Înaltul munților Traciei, în fiecare august, mulțimile se adună pentru a urmări marile lupte din pajiști.
În urmă cu treizeci de ani, când Bulgaria stătea de cealaltă parte a cortinei de fier, cea mai ușoară cale de intrare prin acești munți era dinspre sud, un zbor spre Salonic și apoi trenul spre est care mergea spre Istanbul. Bubuia încet de-a lungul frumoasei văi Nestos, curbându-se spre interior, departe de mare, pentru că așa le instruise sultanul turc Abdul Hamid al II-lea inginerilor, atunci când a fost construită. În cele din urmă, ajungeai la Xanthi, un vechi oraș liniștit cu tutun, care cunoscuse vremuri mai bune: piața făcea un comerț animat cu falsuri Ralph Lauren produse local. Cartierul musulman, cu conacele sale în mare parte neschimbate de pe vremea otomană, a urcat pe dealul din spatele noului oraș, iar în spatele lui, drumul a urcat în pădurile Rodopi.
Romantismul a fost întărit de micul punct de control militar care aștepta pe oricine se îndrepta spre granița bulgară: pe tot parcursul războiului rece, acele văi îndepărtate erau o zonă de securitate care necesita un permis special pentru a intra. Dincolo de gărzi se întindeau pantele verzi abrupte, unde se cultiva unul dintre cel mai bun tutun din lume, flancate de locuințele fermierilor lor musulmani. Grecia era până atunci aproape de 99% creștină, dar aici erau pomacii – musulmani vorbitori de slavă, care se credeau că s-au convertit de la creștinism în timpul invaziilor otomane, iar statutul lor de minoritate părea să le întărească izolarea. Odată ce mașina s-a ridicat, pădurea densă s-a îndepărtat și minarete subțiri ca un creion s-au ridicat din văile ascunse mult mai jos. Se simțea ca un Shangri-La balcanic.
Doar că nu a fost așa. Zona era plină de supraveghere și suspiciune. Nu doar turiștii au fost ținuți afară, ci și locuitorii locali au fost ținuți înăuntru. Singura investiție în infrastructură pe care o a avut-o regiunea de decenii a fost cea militară. Granița, ca peste tot de-a lungul cortinei de fier, și-a exercitat influența malignă. Regiunea dormea, dar era somnul coșmarurilor și al neglijenței.
Povestea lui Kassabova începe de cealaltă parte a graniței, peste dealul din Bulgaria, și este plină de neliniște. Arată mai clar decât orice altceva am citit ce le-a făcut granița oamenilor care au trăit de-a lungul ei și cum dăinuie moștenirea ei. Călătoria ei a fost făcută recent, dar amintirea anilor războiului rece rămâne puternică în mintea oamenilor cu care a trăit. Își amintește de soldații și ofițerii lor și de nenorociții care au încercat să-și îndrepte drumul spre sud prin potecile forestiere, ieșind din comunism către lumea liberă de cealaltă parte. Vede inițialele călătorilor sculptate în copaci, iar călătoriile ei o pun în contact atât cu supraviețuitorii traversării periculoase, cât și cu cei care au patrulat-o și i-au interceptat, adesea cu rezultate fatale.
Era o ironie fără speranță legată de acele granițe. Secolul al XX-lea a fost o perioadă de lupte pentru pământ – cu cât mai mult pământ, cu atât mai bine era presupunerea. Cu toate acestea, în anii 1960, satele de fiecare parte a cortinei de fier au hemoragiat tineri. Pământul adevărat – chiar și cel mai fertil – își pierdea stăpânirea; depopularea se producea peste tot în Europa. Statele balcanice făcuseră un efort special pentru a se asigura că satele lor de graniță erau bine aprovizionate: în deceniile anterioare au instalat migranți acolo și au încercat să-i transforme în fermieri prosperi – existau o mulțime de scheme de război rece pentru a reloca satele abandonate cu țărani din alte părți. Dar, cu excepția cultivatorilor de tutun, aceștia au plecat în mare parte pentru locuri de muncă mai bune și pentru o viață mai ușoară în câmpie.
Turismul a transformat coastele Bulgariei și nordul Greciei. Satele fantomă au proliferat pe dealuri. Singurii oameni bucuroși să se îndrepte spre granițe au fost cei care încercau să le treacă.
Kassabova este excelentă cu astfel de ironii, care sunt bogate în acest domeniu în care statele se înfruntă cu natura, iar natura ajunge, ca de obicei, să câștige. Pe măsură ce satele îmbătrânesc și degradează, pădurile prosperă. Chiar și minele degradează treptat; buncărele masive care păzeau cândva trecătoriile montane spre sud în Grecia, se prăbușesc acum. Eco-turismul face semn, iar Kassabova, o poetă, scrie liric și eficient despre frumusețea naturală uimitoare a unei mari părți al acestei zonei. Dar ea petrece suficient timp vorbind cu localnicii și ascultându-le poveștile pentru a ne oferi un sentiment real al dramelor psihice pe care le poartă cu ei.
Pe măsură ce narațiunea se desfășoară, se strecoară un curent subteran de amenințare, pentru că acesta este un mediu care nu cruță pe cei ghinionști sau vulnerabili. Se detectează în fundal comerțul cu droguri și prostituție care acum formează o parte considerabilă a economiei reale în orașele de provincie afectate de ani de neoliberalism și criză economică. În prim-plan se află refugiații – sirieni, kurzi, nord-africani – ultimii din lunga serie de migrații care au măturat zona de-a lungul secolelor.
Privind retrospectiv, războiul rece a fost o paranteză, o ciudățenie: oamenii în acei ani fugeau de la nord la sud. Veneau din Germania de Est, Polonia și Ungaria, dar astăzi acele țări sunt în UE, pământul promis, iar fluxul este invers. Localnicii par, în cea mai mare parte, la fel de uimitor de generoși – ca și refugiații. Și, în multe cazuri, asta se datorează faptului că și localnicii au fost cândva refugiați, prinși în una sau mai multe dintre nenumăratele mișcări ale populațiilor care au urmat prăbușirii imperiului otoman în urmă cu aproape un secol. De peste 100 de ani, călătorii occidentali au transformat Balcanii într-un tărâm al credințelor exotice, mai mari decât viața. „Frontiera” oferă cititorului o mare cantitate de întâmplări ciudate inexplicabile și personaje convingătoare, dar autoarea sa este angajată în ceva mai personal și mai captivant decât majoritatea predecesorilor ei. Originile ei, la urma urmei, se află în această parte a lumii, iar rătăcirile ei în munți sunt mai mult o modalitate pentru ea de a rumina asupra semnificației căminului, decât o sursă de fantezie. Sau poate că ar fi mai bine să spunem că casa și fantezia încep să se estompeze, în timp ce ea se arcuiește prin țări și secole în efortul de a se elibera de feeria acestei, cele mai ciudate regiuni. În cele din urmă pleacă, dar vraja rămâne.
Alte recenzii de la Kapka Kassabova:
