Indiferent de părerile unora sau altora, eu sunt fan declarat al scrierilor lui Mircea Cărtărescu! Şi trebuie să îi dăm Cezarului ce-i al Cezarului, chiar scrie bine!
Frumoasele străine e un titlu ce, inițial m-a dus cu gândul la „De ce iubim femeile”… Însă, singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că sunt niște grupaje (reușite) de povestiri. Acest volum este compus din trei povestiri, inspirate din realitate, deși sunt „o operă de ficțiune în mult mai mare măsură decât par”. Potrivit autorului, scopul acestor povestiri este acela de a ne descriți frunțile prin întâmplările relatate (lucru pe care îl și reușește) .
Personal, prima nuvelă – „Antrax” – mi s-a părut cea mai amuzantă. Aici, se relatează cum autorul a primit din Danemarca un plic contaminat cu temutul antrax! Peripețiile autorului la secția de poliție sunt absolut savuroase! Paranoia se citește și ea printre rânduri, însă, cel care face toți banii (zic eu) e finalul acestei mici nuvele!
Ce-a de-a doua nuvelă este cea care dă titlul volumului și, în acelaşi timp stârnește confuzie! Frumoasele străine sunt, de fapt, niște autori români contemporani invitați într-un turneu prin Franța. Aici, umorul se împletește cu sarcasmul, amărăciunea, accentele grotești. Temele abordate sunt foarte variate: imaginea României în lume, relațiile tensionate și deloc amicale dintre autorii români aleși să facă parte din grupul Belles Étrangères, diverse impresii și întâmplări, etc. Cel mai interesant, în această nuvelă mi s-a părut faptul că autorul ne prezintă aici portrete ale unor scriitori contemporani poate nu la fel de cunoscuți publicului larg Ion Mureșan , Florin Iaru –, Ștefan Agopian, George Crăciun.
Ultima povestire, Bacoviană relatează o deplasare la Bacău „pentru o lectură de versuri la Casa de Cultură locală”. Cu această ocazie, scriitorul are parte de cea mai înfometată drumeție din viața lui. O povestire la fel de amuzantă și interesantă!
Pe scurt, Frumoasele străine este o carte pe care o recomand tuturor și care va stârni multe zâmbete!
