„Pentru a-l înţelege pe om, trebuia să sapi până în cele mai adânci locuri ale lui. Să sapi, să sapi şi să sapi…”
Un citat care mi-a atras atenţia. Unul destul de real şi de practic.
Inci Aral, de origine turcă, este unul dintre autorii descoperiţi recent, trebuie să admit, şi care mi-a atras atenţia chiar după primele rânduri citite. Modul în care te acaparează şi te trage tot mai adânc în lectură şi în vieţile încâlcite ale personajelor este o adevărată artă. Cel puţin, pe mine m-a convins de talentul său, mai ales prin felul în care reuşeşte să vadă lucrurile până în profunzimea lor şi să le expună într-un mod foarte simplist şi concret.
Melike, Volkan şi Eylem sunt personajele principale ale cărţii Galben ca şofranul. Trei tineri zbuciumaţi care se lasă atraşi în vâltoarea vieţii şi a evenimentelor cotidiene şi ale căror drumuri ajung să se intersecteze la un moment dat. Este un roman al trăirilor intense, al iubirii şi decăderii absolute, al visurilor şi dezamăgirilor. Banii, puterea şi sexul fac regulile nescrise ale jocului, iar pentru a supravieţui trebuie să intri şi să te menţii în joc. Însă, una dintre consecinţele semnificative ale acestor alegeri ambiţioase este întotdeauna regretul.
„Omul pleacă dintr-un punct, înaintează, plin de speranţă, într-o anumită direcţie, însă nu este posibil să rămână imobilizat în acelaşi loc. Viaţa e formată din procese. Asta era indiscutabil. Lucrurile începeau şi apoi se terminau.”
Ne aflăm în Turcia, Istanbulul zilelor noastre, un loc plin de viaţă, agitat şi cosmopolit unde îşi desfăşoară activitatea o colecţionară de antichităţi care face contrabandă, un agent de bursă care are lumea la picioare şi o scriitoare aspirantă nevoită să se prostitueze în rândurile înaltei societăţi. Toţi trei sunt prinşi în jocul nemilos de care am menţionat. Toţi trei căutând-şi încontinuu locul şi poziţia într-un anturaj duplicitar, să ţină pasul într-o lume instabilă şi, în acelaşi timp, încercând inutil să-şi păstreze sufletul întreg.
„Accept că nu sunt atât de curată pe cât m-aţi crede.
Mă murdăresc la fel ca mulţi dintre voi, chiar repede.
Fără să vreau, aş putea să o apuc pe căi rele, chiar foarte rele.
Cuvintele-mi sunt atât de mici, atât de incomplete, încât plutesc aiurea în plasa mare şi de o greutate nemaivăzută a minciunilor, ştiu asta. Sunt sigură, că din această cauză nu m-aţi înţeles nici acum.”
Nu este o poveste ale căror personaje să le judeci pentru alegerile făcute, ci este o expunere a unui prezent foarte palpabil şi necruţător cu protagoniştii săi.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Inci Aral:
