Gara Malma este o carte despre relații familiale, dar pentru mine a fost mai mult o carte despre copii abandonați sau neglijați și repercursiunile pe care astfel de traume le au în maturizarea individului. Este despre familii dezorganizate și disfuncționale și modul în care aceste situații problematice nasc indivizi complexați, cu anxietăți și stimă de sine redusă sau chiar inexistentă.
Sunt urmărite parcursurile a trei generații care redau perspective diferite ale aceleiași familii într-o ordine cronologică dezordonată care îți testează capacitatea de concentrare și de înțelegere. Fiecare versiune a unui personaj este explicată de capitolele prezentate de altă versiune cronologică (anterioară sau posterioară). Acțiunile din unele capitole reprezintă reacții la evenimentele expuse în alte capitole. Este un fel de lanț al slăbiciunilor în care explicațiile și motivele sunt dezvăluite ulterior deciziilor și alegerilor făcute.
Fiecare individ care călătorește către gara Malma încearcă să-și înțeleagă trecutul și să-și explice acțiunile părinților. Harriet călătorește atât în varianta de copil, împreună cu tatăl sau, dar apare și ca adult împreună cu soțul său. Yana este cea de-a treia călătoare către Malma și este fiica lui Harriet. De la copilăria lui Harriet până la tinerețea Yanei călătorim în timp înainte și înapoi urmărind experiențele care au declanșat traumele personajelor. Nu am reușit să empatizez cu niciunul dintre personaje. Este evident că fiecare copil (și mai târziu adult) și părinte în parte se confruntă cu propria nesiguranță și nenumărate forme de anxietăți.
Harriet trăiește trauma respingerii (înaintea divorțului părinților săi aude fără să vrea o discuție dintre aceștia în care amândoi recunosc că o preferă pe sora ei). Această nesiguranță se adâncește pe perioada copilăriei petrecută cu tatăl său deoarece bărbatul este foarte autoritar, introvertit și incapabil să-și exprime deschis afecțiunea. Harriet se simte neiubită și o povară (o obligație pentru propriul tată, care o crește singur) ceea ce este demonstrat de reacția pe care o are la întâlnirea cu sora sa. Niciunul dintre personaje nu reușește să găsească calea spre vindecare. Doar Yanei ar putea să-i mai ofere o șansă viitorul.
Autorul nu îți oferă o dezlegare directă a poveștii, ci îți lasă libertatea de a trage singur concluziile. Accidentul cu iepurele petrecut în copilăria lui Harriet mi s-a părut cumplit pentru psihicul ei, iar reacția tatălui (incapacitatea lui de a se exprima, de a înțelege durerea copilului) a amplificat vina și suferința celei mici. Acest tipar de părinte incapabil sau absent generează în copil (și implicit în viitorul adult) teama de abandon, de singurătate, teama că nu e suficient, că e imposibil de iubit. Rămân panica, golul, nevoia de a deține tot timpul controlul, de a fi vigilent, incapacitatea de a te baza pe celălalt într-o relație, de a te simți în siguranță. Această traumă va reprezenta mereu filtrul prin care va analiza realitatea și din această cauză se va simți (fără motiv de multe ori) respins, ignorat sau uitat. Pentru a evita posibilitatea de a fi abandonat un astfel de individ va alege mereu singurătatea. Toate aceste traume nevindecate sapă adânc în stima de sine și în siguranța emoțională a individului. Prin reacțiile părinților, copilul se autocunoaște și percepe realitatea, niște reacții afectuoase și încurajatoare îl învăță să se liniștească, să perceapă ceea ce simte fără ca emoțiile trăite să devină copleșitoare. În lipsa afecțiunii și sprijinului, copilul este depășit, se simte speriat și descurajat, se autoînvinuiește (greșit) de lipsa de afectivitate a părinților. Este primul pas către depresie. Față de Yana, reacțiile lui Harriet de a o supraproteja sunt o repercusiune a traumei respingerii experimentate în copilărie, rămasă nevindecată.
Este o carte ce analizează multe subiecte și teme interesante și actuale și oferă cititorului posibilitatea să tragă singur concluzii și să stabilească anumite semnificații și corelații, dar poate fi folosită și ca un manual de parenting (pe principiul așa nu, bineînțeles).
Alte recenzii de la Alex Schulman:
