Poezia e un fel de balsam pentru suflet. Am mai zis-o și o s-o repet la infinit: o poezie pe zi e chiar recomandat… însă să vorbești despre poezie – e greu! Poezia se simte, rezonezi cu ea și-apoi… într-un fel mi se pare blasfemie să vorbești despre viziunea poetului, oricum niciodată nu vei surprinde tot!
Totuși, am primit cu mare interes propunerea celor de la TracusArte de a citi și de a vă împărtăși apoi părerea mea despre volumul de debut al lui Merlich Saia – Garda de corp (premiat cu Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum).
De fapt, Garda de corp e un singur poem imens. Vocea poemului este cea a gărzii de corp – paznicul neostenit al șefului . Cei doi au un soi de relație simbiotică subminată de diverse pulsiuni, evadări în lumea fantasmelor – marcate de apariția fantomatică a femeii Altheea. Simplitatea stilistică pune în valoare momentele în care fantasmele invadează teritoriul datoriilor primordiale ale gărzilor de corp, momente pe care le veți remarca cu siguranță la nivel discursiv.
Lăsând deoparte observațiile ce par desprinse din comentariile literare plictisitoare o să vă spun că Garda de corp e un poem cutremurător despre cel mai negru sentiment – singurătatea. Este un poem despre un eu rămas în fața unei uși la care nu poate bate…
Și, cu toate acestea – nu-i o carte pentru oricine, asta e clar! O recomand cititorilor rafinați!
Alte recenzii de la Merlich Saia:
