Recenzie „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu

de | feb. 8, 2022 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Teodor L. Nedeianu este un tânăr scriitor român contemporan. El este câștigătorul ediției 2021 al Concursului de Debut Polirom, un concurs anual unde doritorii pot trimite manuscrise, iar cel câștigător va obține publicarea la Polirom.

Având aceste detalii în minte, mărturisesc că m-am așteptat să-mi placă romanul și nu m-am înșelat. Fiind apropiat ca vârstă de autor și nemaicitind cărți de autori români contemporani atât de tineri, debutanți, am zis că mă voi regăsi cu siguranță în anumite experiențe ale scriitorului. Așa a și fost: îngrămădelile urâcioase de blocuri construite de comuniști, experiențele mai mult sau mai puțin convenționale din școală mi-au părut familiare și mi s-a părut interesant să văd și perspectiva altui tânăr.

Romanul alunecă foarte antrenant din experiențe aparent banale în lucruri de-a dreptul fantastice (uciderea explicită a unei vrăjitoare care aduce a scene din American Psycho). Dacă pare ciudată alunecarea asta de pe străzile murdare ale României în portrete de vrăjitoare, și mai faină e inserarea (printre rândurile textului beletristic, tehnică ce mi-a dat senzația că citesc în paralel două cărți care se leagă straniu între ele) unui eseu filosofic despre mersul culturii în ultimul secol. Această parte a romanului mi-a plăcut cel mai mult. Observațiile sunt despre chestiuni precum ascensiunea culturii rock și a artei transgresive, menite nu să ofere cititorului o formă de evadare (acel escapism), ci să șocheze, să zdruncine temeliile interioare ale omului pentru a i le (re)pune într-o (nouă) ordine (a se vedea Marcel Duchamp etc.). Proza care se încolăcește în jurul eseului ca un șarpe ilustrează parcă literar ce s-a spus teoretic, filosofic prin eseu, lucru pe care eu unul nu l-am prea întâlnit până acum în beletristică.

Iar dacă asta încă nu vi se pare destul de divers, aflați că veți mai da și peste niște rânduri luate (cred eu – la propriu) din lecțiile de biologie. De ce? Vă las vouă șansa interpetării.

Cartea nu are neapărat un fir narativ coerent – frumusețea ei constă mai degrabă tocmai în haosul postmodern, în dezordine, într-o combinare de stiluri funcționale, de registre stilistice, dar și de povești care, în ciuda aparentei nebunii, totuși se leagă într-o compoziție narativă unitară.

Ce nu mi-a plăcut? Poate că anumite pasaje au fost plictisitoare sau nu mi-au spus nimic. Poate că originalitate textului ar lăsa, pe alocuri, de dorit. Totuși, nu sunt lucruri pe care le-am resimțit în lectură, mai degrabă mi-am dat seama de ele la o analiză la rece.

Lectura în sine a fost o experiență minunată. O recomand – poate nu e o carte care să fie pe gustul tuturor. E una care pe mine m-a captat. Și a fost și o formă de a intra în contact cu viziunea unor persoane apropiate de vârsta mea.

Titlu: GEACA LUI KAFKA
Autor: Teodor L. Nedeianu
An apariție : 2021
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 198
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2167

Alte recenzii de la Teodor L. Nedeianu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Robert Grigore Manea a fost redactor Booknation.ro și a scris 36 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Robert Grigore Manea aici. Robert Grigore Manea are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments