Teodor L. Nedeianu este un tânăr scriitor român contemporan. El este câștigătorul ediției 2021 al Concursului de Debut Polirom, un concurs anual unde doritorii pot trimite manuscrise, iar cel câștigător va obține publicarea la Polirom.
Având aceste detalii în minte, mărturisesc că m-am așteptat să-mi placă romanul și nu m-am înșelat. Fiind apropiat ca vârstă de autor și nemaicitind cărți de autori români contemporani atât de tineri, debutanți, am zis că mă voi regăsi cu siguranță în anumite experiențe ale scriitorului. Așa a și fost: îngrămădelile urâcioase de blocuri construite de comuniști, experiențele mai mult sau mai puțin convenționale din școală mi-au părut familiare și mi s-a părut interesant să văd și perspectiva altui tânăr.
Romanul alunecă foarte antrenant din experiențe aparent banale în lucruri de-a dreptul fantastice (uciderea explicită a unei vrăjitoare care aduce a scene din American Psycho). Dacă pare ciudată alunecarea asta de pe străzile murdare ale României în portrete de vrăjitoare, și mai faină e inserarea (printre rândurile textului beletristic, tehnică ce mi-a dat senzația că citesc în paralel două cărți care se leagă straniu între ele) unui eseu filosofic despre mersul culturii în ultimul secol. Această parte a romanului mi-a plăcut cel mai mult. Observațiile sunt despre chestiuni precum ascensiunea culturii rock și a artei transgresive, menite nu să ofere cititorului o formă de evadare (acel escapism), ci să șocheze, să zdruncine temeliile interioare ale omului pentru a i le (re)pune într-o (nouă) ordine (a se vedea Marcel Duchamp etc.). Proza care se încolăcește în jurul eseului ca un șarpe ilustrează parcă literar ce s-a spus teoretic, filosofic prin eseu, lucru pe care eu unul nu l-am prea întâlnit până acum în beletristică.
Iar dacă asta încă nu vi se pare destul de divers, aflați că veți mai da și peste niște rânduri luate (cred eu – la propriu) din lecțiile de biologie. De ce? Vă las vouă șansa interpetării.
Cartea nu are neapărat un fir narativ coerent – frumusețea ei constă mai degrabă tocmai în haosul postmodern, în dezordine, într-o combinare de stiluri funcționale, de registre stilistice, dar și de povești care, în ciuda aparentei nebunii, totuși se leagă într-o compoziție narativă unitară.
Ce nu mi-a plăcut? Poate că anumite pasaje au fost plictisitoare sau nu mi-au spus nimic. Poate că originalitate textului ar lăsa, pe alocuri, de dorit. Totuși, nu sunt lucruri pe care le-am resimțit în lectură, mai degrabă mi-am dat seama de ele la o analiză la rece.
Lectura în sine a fost o experiență minunată. O recomand – poate nu e o carte care să fie pe gustul tuturor. E una care pe mine m-a captat. Și a fost și o formă de a intra în contact cu viziunea unor persoane apropiate de vârsta mea.
Alte recenzii de la Teodor L. Nedeianu:
