Recenzie “Gemini” (Gemini #1) de Monica Ramirez

Autor: Monica Ramirez
An apariție : 2018
Editura: Librex Publishing
Nr. Pagini: 336
Recenzie de Diana Daniela Macovei
Publicată la March 11, 2018
Recenzie “Gemini” (Gemini #1) de Monica Ramirez
5 (100%) 7 votes

Gemini, primul volum al seriei cu acelaşi nume, vine cu o explozie de adrenalină, violenţă şi fiori dulci ai pasiunii înfloriţi în mijlocul dezastrului. Monica Ramirez pare că ne dă o porţie din Abis, atât de incitant şi deziluzionant este acest incipit al seriei Gemini.

Jeez, uită-te la noi, îşi trase o palmă mentală peste frunte. Opt Navy SEALs feroce care se frichinesc ca nişte mămăiţe în jurul unei femei! 

Încă din primele câteva zeci de pagini anticipam o frângere de inimi. Nu de alta, dar Gemini prea a început cu romantism fulger printre rafale de gloanţe menit să-mi înteţească bătăile inimii. În acelaşi ritm cu bătăile inimii, vigilenţa îmi creştea pagină cu pagină, atenţia fiindu-mi îndreptată spre inamicii care presimţeam că-mi vor spulbera curând bula de romantism.

Slider îi pigulea tăieturile, Rone îi aranja o pătură sub cap, Quentin o învelea cu delicateţe cu o alta, Martin îi ţinea sticla cu apă la gură pentru a o ajuta să bea, Glen se foia în jurul rucsacului încercând să decidă ce să-i ofere de mâncare. Numai Sean şi Dave rămăseseră pe dinafară- din lipsă de spaţiu, nu de altceva- sorbind-o din ochi ca nişte papă lapte.

Jadyn e smulsă din realitatea iluzorie în care se scufundase. Lumea nu se reduce doar la a fi bătăioasă, independentă şi având o traiectorie clară prin viaţă. Nicidecum. Şi mai ales, nu atunci când tatăl tău este ministrul libanez, Hani Ijaaz. În ciuda precauţiilor, răpirea ta şi a tatălui tău, nu mai pare imposibilă, dacă sforile sunt trase de Farouk Tehrazzi, un personaj periculos ce vrea să facă din terorism o ameninţare imposibil de sfărmat. Dar o răpire poate naşte iluzii amoroase când victima este Jadyn, iar salvarea- Navy SEALs.

Şi cel mai idiot sunt eu, care o mai şi ţin de mână! Misiunea asta trebuie să intre în analele Navy SEALs pe post de aşa nu, se gândi îmbufnat în timp ce uda o cârpă pentru a-i curăţa puţin faţa murdară. Jadyn flutură din gene oftând mulţumită, apoi zâmbi şi adormi pe loc. Incapabil să se abţină, Owen o mângâie pe păr.

Gemini ne aruncă într-o nouă luptă contra terorismului. O luptă în centrul căreia sunt aruncaţi Jadyn– un spirit bătăios, dar netrecut prin cruda realitatea a terenului de război- şi Owen– un neînfricat membru al Navy SEALs care este nevoit să-şi găsească aplombul durităţii şi al obiectivităţii printre asalturile bruşte ale sentimentelor. Într-o lume unde este nevoie de o minte ageră, limpede şi un suflet de gheaţă, o clipă de visare îţi poate fura suflarea vieţii înainte să apuci să clipeşti.

-Ai tâmpenie d-aia pentru buze crăpate? i se adresă lui Slider, care-i aruncă o privire şocată, întinzându-i tăcut recipientul cu alifie.

Nimeni nu schiţă niciun gest, nimeni nu îndrăzni nici măcar să respire. Probabil şi pentru că Owen le aruncă peste umăr o sfidare mocnită oglindită în ochii acvamarin cu inflexiuni de oţel.

Monica Ramirez ne obligă să devenim părtaşi la distrugere, să ne lăsăm înecaţi de groaza unei realităţi crude, martori ale unor fapte inimaginabile înfăptuite de alţi semeni contra umanităţii, asta în timp ce suntem absorbiţi de propriile sentimente înecate de bula ameţitoare a pasiunii. Suntem aruncaţi într-un război purtat cu uşile închise despre care avem doar noţiuni abstracte. Un război în cadrul căruia ne înrolăm crezând prosteşte că putem să devenim eroi în povestea altora.

Oare aşa avea să se termine totul? Ochi în ochi într-un oraş măcinat de război? Acolo, în acel loc uitat de lume, sfâşiaţi în bucăţi de nebunia unor oameni care puneau ideile lor bolnave mai presus de orice? Nici măcar n-am apucat să ne iubim, se gândi cu părere de rău. Te iubesc.

Jadyn, dintr-un impuls tipic curajosului ignorant, va deschide porţile infernului. Un loc unde chiar şi cei mai pregătiţi eroi pot deveni victime pierdute în haos. Un loc al groazei unde adrenalina şi sângele rece îţi pot limpezi mintea cu o fracţiune de secundă înainte de a-ţi fi furat suflul vital al vieţii. O lume unde oricine se poate transforma în carne de tun. Un teren al morţii unde clipa momentul este tot ceea ce-ţi permiţi să ai.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Monica Ramirez.

…mâine e întotdeauna prea târziu pentru cei ca noi, Owen. Nu uita niciodată chestia asta. Singurul lucru pe care-l ai e ziua de azi. Câteodată nici măcar atât.

Gemini este începutul senzaţional al unei serii ce promite să ne ţină cu sufletul la gură, purtându-ne la graniţa dintre pericol şi siguranţă, dintre viaţă şi moarte. Ne aruncă pe valul adrenalinei, ne face cunoştinţă cu teroarea şi ne ameţeşte cu dragostea. Tot ce poţi face e să te întrebi: într-o lume periculoasă, sentimentele sunt îngeri păzitori ai vieţii sau clipe luminoase dinaintea morţii?

N-o ardeai aiurea cu viaţa actorului principal într-o misiune decât dacă-ţi doreai să ţi se tragă un şut în fund şi să te trezeşti pe dinafară.

Când deschizi porţile unei lumi ca cea din Gemini, tot ceea ce îţi vei dori e să prelungeşti momentele de beatitudine. Ceea ce vei reuşi e să aspiri întregul univers dintr-o singură privire, trezându-te brusc la finalul călătoriei, tânjind după mai mult şi întrebându-te cât din ceea ce “ai trăit” a fost doar o iluzie dulce a dezastrului ce va urma.

Calea cea bună nu e niciodată cea mai uşoară.

Monica Ramirez reuşeşte prin fiecare poveste să se joace cu sentimentele tale, ameţindu-te, învăluindu-te în steluţe roz şi spulberându-te în mii de frânturi într-o singură secvenţă. Gemini va reuşi să-ţi amplifice fiecare trăire, purtându-te de la extaz la agonie în câteva fracţiuni de secundă, jucându-te cu sentimentele tale în aceeaşi manieră în care sunt purtaţi şi personajele prin vâltoarea ameţitoare de evenimente.

…cel mai tare o speriau ochii în care se oglindea… nimic. Se aplecă mai mult, privindu-i îndeaproape, încercând să simtă ceva. Se obişnuise cu rolul de vânat, n-o mai afecta la fel de mult ca la început. La fel cum n-o afecta faptul că aproape făcuse dragoste cu Owen pe stradă şi că totul nu fusese decât un fel de strategie de supravieţuire pentru el. Genial şi admirabil ca scop în sine, dar totuşi folosise cumva împotriva ei sentimentele pe care ştia că le nutreşte pentru el. Şi cu toate astea, nu simţea nimic.

Un volum ce deschide drumul spre lumea fulminantă a agenţilor speciali meniţi să poarte flamura eroilor într-o lume a terorii şi a nimicirii, Gemini poartă semnătura magicei Monica Ramirez şi este disponibil pe site-ul Editurii Librex Publishing.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)