
Prima lecție pe care mi-am însușit-o de când am devenit mamă e că nimic nu funcționează ca la carte. Dimpotrivă, ajungi în spital cu zeci de scenarii interesante, ești plină de energie, naști și te dezumfli la figurat (și la propriu) pentru că nimic nu e așa precum te aștepți. Și chiar dacă maternitatea e o chestie profund romanțată, în realitate lucrurile pot fi destul de dificile. Și nu mă refer aici doar la greutățile fizice (veți fi mirați să știți cât poate să reziste fără somn o femeie), ci mai degrabă la cele de ordin psihologic generate atât de sinele nostru, cât și de societatea care e deloc prietenoasă cu tinerele mame.
Prin urmare, în contextul înțelegerii pe deplin a tot ceea ce înseamnă să fii mamă (dar și tată) într-o scară evolutivă, mi s-a părut foarte oportună cartea lui Abigail Tucker, intitulată „Gene de mamă. Noua știință a instinctului matern”, un volum de popularizare științifică, scrisă foarte pe îndelete, pe înțelesul oricui, accesibil și cu umor, ceea ce îl face o lectură potrivită pentru femei, dar și bărbați.
Autoarea mizează pe înțelegerea fenomenologiei maternității prin prisma evoluției noastre umane, de la primat la omul modern. De ce simțim nevoia să devenim mame? Cum ajungem să gestionăm situațiile extreme și să nu ne pierdem puținul echilibru al vieții cotidiene? La aceste, dar și multe alte întrebări despre funcționalitatea creierului matern găsim răspunsuri în acest volum.
Trec astfel de cărți în categoria experiențelor ce mă ajută să percep dimensiunea senzațiilor pe care le traversez în propria-mi carieră de mamă. Unele chestii au fost absolut noi pentru mine, altele dimpotrivă făceau parte din categoria „pe asta deja am trăit-o”. Abigail Tucker nu se teme să abordeze subiecte inconfortabile, precum sunt statisticile care confirmă că mămicile moderne sunt cu 50% mai deprimate decât predecesoarele noastre și nu doar numeric explică acest calcul, ci încearcă să deznoade firul, aruncând lumină asupra tuturor preconcepțiilor, judecăților și reproșurilor pe care le primesc mamele în ziua de azi.
Nu știu dacă ați mai auzit că mamele pierd circa 7% din materia cenușie în timpul sarcinii și după naștere sau că sistemul imunitar în primele săptămâni de sarcină atacă placenta, ori despre faptul că mamele își recunosc copii nu doar vizual, ci și olfactiv. Astfel de mici curiozități vin la pachet cu experiența personală a naratoarei, care e și ea o fericită mămică.
Sunt ferm convinsă că „Gene de mamă” este genul de lectură pe care orice viitoare mamă ar trebui să o treacă pe lista cărților obligatorii până să aibă copii. Abordarea francă, discursul elocvent și impregnat cu senzații deloc cosmetizate dau cărții o valoare practică demnă de admirat.
Nu este neapărat o carte „deschizătoare de uși”, ci mai degrabă acel pahar cu apă rece care te salvează de mahmureala emoțiilor copleșitoare, arătându-ți că e perfect normal să fii speriată, tristă sau extrem de fericită și că maternitatea nu e un motiv să renunți la tine. Chiar cred că o astfel de carte e rețeta pentru a trata unele persoane de dorința de a le judeca pe cele care au decis să fie mame.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia




