Recenzie „ghicește-mi, Păpușa” de Raluca Ciochină

de | iul. 31, 2015 | Familie, Poezie, Recenzii cărți

ghiceste-mi, Papusa de Raluca Ciochinaghicește-mi, Păpușa de Raluca Ciochină este un volum în versuri de o sensibilitate aparte, care urmărește relațiile ce se clădesc între membrii unei familii.

Un volum emoționant, scris în așa manieră încât mesajul sau povestea să ajungă limpede în brațele cititorului.

Raluca Ciochină a fost membră în cenaclul Pătratul literar coordonat de poetul Mircea Țuglea (2000-2002) și în cenaclul 314 al scriitoarei Simona Popescu (2003-2006).

În anul 2008, aceasta a debutat cu proză în romanul colectiv numit Rubik (Ed. Polirom), coordonat de Simona Popescu, iar în anul 2011 a debutat cu poezie în volumul greva tăcerii (Ed. Casa de Pariuri Literare).

ghicește-mi, Păpușa” a fost publicat anul acesta de către Editura Tracus Arte.

Deși un volum de dimensiuni foarte mici (cred că e cea mai scurtă carte pe care am citit-o vreodată), ghicește-mi, Păpușa reușește cumva să atragă atenția cititorului, să se facă remarcat tocmai prin simplitatea lui și prin numărul limitat de cuvinte.

Personal, m-am simțit atrasă de stilul autoarei, am simțit o emoție în textul ei, lucru care m-a impresionat. Alt lucru pe care l-am remarcat a fi un plus pentru acest volum este însăși structura lui, felul atât de ordonat în care sunt plasate versurile, maxim opt versuri pe câte o pagină, iar întotdeauna primul vers îngroșat. Un amestec surprinzător între confesiune și monologuri interioare.

Volumul de față, ghicește-mi, Păpușa de Raluca Ciochină, începe tocmai cu o scrisoare a autoarei adresată mamei ei, o scrisoare plină de sensibilitate care face trecerea între realitatea de zi cu zi și textul ce urmează să fie citit.

Am asociat această scrisoare cu una de inițiere, menită să introducă cititorul printre rândurile ce urmează să-i fie prezentate, să creeze o atmosferă specifică. Această scrisoare începe în felul următor:

 

Totuși, deși am pătruns cu drag printre versurile autoarei, mi-ar fi plăcut ca volumul să fie ceva mai consistent, mai mult text, căci potențial nu mă îndoiesc că există.

Astfel, numărul de pagini poate reprezenta fie un punct slab, fie unul bun, depinde de voi și de ceea ce căutați să citiți.

Pentru curioșii care vor să facă cunoștință cu un volum de poezie proaspăt publicat, vi-l recomand cu drag!

Este o lectură ușoară, plăcută și liniștitoare, care se citește extrem de repede.

Titlu: GHICEȘTE-MI PĂPUȘA
Autor: Raluca Ciochină
An apariție : 2015
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 56
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2653

Alte recenzii de la Raluca Ciochină:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Angela Simo a fost redactor Booknation.ro și a scris 5 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela Simo aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments