Recenzie ” Harry Potter și Ordinul Phoenix” de J.K. Rowling

de | mai 31, 2020 | Recenzii cărți

După ce Harry Potter l-a înfruntat pe Lordul Voldemort în persoană și a reușit să scape, a revenit la familia Dursley peste vară, nerăbdător să plece la Vizuina familiei Weasley alături de prietenii săi. Dar atunci când Dementorii îl atacă pe vărul său, Dudley Dursley, în plină stradă a încuiaților, Harry trebuie să facă ceva. Cu toate că patronus-ul lui i-a gonit pe Dementori, nu se poate trece cu vederea peste faptul că Harry tocmai a încălcat o lege foarte importantă prin folosirea magiei în lumea încuiaților.

Atunci când primește acasă la familia Dursley o înștiințare conform căreia acesta a fost exmatriculat de la Hogwarts și urma să îi fie distrusă bagheta, panica pune stăpânire pe el. Tocmai când Harry își punea la cale planul de a fugi departe, un bilet de la Arthur Weasley ajunge la el informându-l să nu părăsească sub nicio formă casa.

După audierea lui Harry în urma căreia a scăpat nevinovat și unde Dumbledore a participat ca și avocat al lui Harry împreună cu martora sa, doamna Figg, Harry ajunge la Grimmauld Place, numărul doisprezece, acolo unde se întruneau toți membrii Ordinului Phoenix, membrii printre care se numărau și părinții lui Ron, Sirius, nașul lui Harry, Mad-Eye Moody, profesorul Lupin, profesorul Snape cât și doamna McGonagall și mulți alții în care Dumbledore avea încredere întrucât Ordinul Phoenix reprezenta mica armată creată de acesta împotriva Lordului Voldemort.

Întors la Hogwarts, totul avea să se schimbe. De la golul lăsat de Hagrid care nu a mai apărut pe peron îndrumându-i pe elevii anului întâi, pâna la noii profesori, noile decrete și schimbările provocate de Dolores Umbridge, noul profesor de Apărare Împotriva Magiei Negre. Umbridge se arată curând a fi cumplită dar Ron, Hermione și Harry pot vedea mai departe de simpla fațadă a unui profesor sever, până la planul Ministerului Magiei, fiind cel care a trimis-o pe Dolores la Hogwarts.

Dar atunci când Lordul Voldemort pare să îi subjuge mintea lui Harry iar visele sale devin gânduri ale Lordului, panica se strecoară în rândul elevilor, în special îngrijorați de profesorul incompetent ales să le predea Apărarea Împotriva Magiei Negre care evită ideea de a practica magia în rândul elevilor. Urmat de șoaptele neîncetate pe care le aude zi de zi Harry, fiind numit mincinos, el este sigur că Ministerul refuză să creadă adevărul plasându-l atât pe Harry într-o lumină proastă, cât și pe Dumbledore care își poate pierde astfel postul de director.

Dar decizia lor este simplă: trebuie să se antreneze singuri iar așa ia naștere The DA (The Dumbledore’s Army), Armata lui Dumbledore. Cu toate acestea, Harry trebuie să îi permită profesorului Snape să îl învețe Oclumanție pentru a-și apăra mintea și gândurile de Voldemort. Și totuși, descoperirile lui Harry cu privire la amintiri și la trecut nu par atât de dulci…

Când un vis bizar pune stăpânire pe mintea lui, când nici Dumbledore, nici Hagrid, nici doamna McGonagall nu mai sunt alături de ei, Snape este singura lor șansă. Dar oare îi va salva el? O profeție misterioasă se arată printre adevărurile cenzurate pe care Harry le-a primit de-o viață întreagă. Greșelile celor care îl iubesc se transpun în curând în greșelile lui. Ce e de făcut când Întunericul e cu un pas în față? Și ce e de făcut atunci când iubind pe cineva le facem mult mai mult rău decât ne-am fi imaginat? Călcând pe cioburi, Harry se îndreaptă spre un viitor sfâșietor.

Titlu: HARRY POTTER ȘI ORDINUL PHOENIX
Autor: J.K. Rowling
An apariție : 2000
Editura: BLOOMSBURY PUBLISHING
Nr. Pagini: 800
Limba: Engleză
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1078

Alte recenzii de la J.K. Rowling:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Femei pe rug” de Kiran Millwood Hargrave
Recenzie “Femei pe rug” de Kiran Millwood Hargrave

Pe insula din nord-estul Norvegiei vine o furtună puternică și tot mersul firesc al lucrurilor se prăbușește. După ce patruzeci de bărbați dispar pentru totdeauna în apele nemiloase ale mării, Vardø devine o așezare a “amazoanelor”. Abia când se strâng toate în...

Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy
Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy

Cu toată bravada mea și cu toate că mă bat cu pumnul în piept că nu mă las influențată, n-am avut încotro și m-am aliniat și eu printre entuziaștii cititori ai lui McCarthy, stârnită de isteria din online la apariția pe piața românească a dipticului romanesc Pasagerul...

Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani
Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani

Grădinile Finzi-Contini este considerat deja un clasic al literaturii italiene, o poveste de dragoste (o dragoste adolescentină, cu fluturi în stomac, cu treceri repetitive de la clipe abisale pline de lacrimi amare la clipe de extaz absolut udate cu stropi de...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 4 ani, 2 luni, 20 zile și a scris până acum 326 articole. Se află pe poziția 5 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments