Recenzie „Harry Potter și piatra filosofală” de J. K. Rowling

de | feb. 11, 2016 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Cred că am Harry Potter și piatra filosofală (J.K. Rowling)citit Harry Potter și piatra filosofală de…7 ori? Nu m-am încumetat să-i fac o recenzie, iar acum îmi vine la fel de greu să îmi găsesc cuvintele despre povestea care mi-a cucerit copilăria (și încă o cucerește!).

Firul urmat de poveste cred că e cunoscut de toată lumea. Tânărul Harry Potter este singurul supraviețuitor din familia sa, după ce mama și tatăl lui sunt uciși de maleficul Voldemort. Acesta încearcă să îl omoare și pe micul Potter, dar, ca prin minune, acesta nu numai că scapă nevătămat, dar îl și alungă din împrejurimi pe răufăcător.

Tânărul Harry este în lăsat în grija mătușii lui care decide să îi ascundă lui Harry nu numai faptul că provine dintr-o familie de vrăjitori, dar și că el însuși este un vrăjitor extrem de puternic. Harry Potter este, așadar, nevoit să trăiască alături de Încuiați, cunoscuți și sub numele de „muggles”, până când își primește scrisoarea către Hogwarts. De abia când ajunge în Școala Vrăjitorilor, viața lui Harry Potter începe cu adevărat.

Harry se împrietenește cu Ron și Hermione, alături de care are parte de aventura vieții lui. Harry află că în subsolul castelului, păzită de un câine cu trei capete, se află cea mai prețioasă comoară a tuturor timpurilor: piatra filosofală. Vor reuși oare cei trei prieteni să păzească piatra filosofală sau întreaga omenire va fi destinată pieirii?

Harry Potter este seria mea preferată din toate timpurilor. Extrem de bine scrisă, cu un fir narativ complex și unic prin ideea pe care o abordează. Deși ador întraga serie, cred că primul volum îmi place cel mai puțin, comparativ cu celelalte, evident. De ce? Pentru că în volumele ce urmează totul este parcă mult mai clar, personajele sunt individualizate mult mai bine, sunt mai mature, iar acțiunile lor nu mai par atât de efemere.

Ajung așadar la concluzia că, odată cu înaintarea în numărul de volume, nu numai Harry Potter se maturizează, dar și J. K. Rowling, care reușește să ridice literatura contemporană pentru copii la rang de artă. Și cum veștile bune nu întârzie să apară, zilele trecute am aflat că pe 31 iulie vom putea ține în mână și al 8-lea volum al seriei! Și admirați numai coperta ediției apărute la editura Art, e sublimă! Personal, îmi place chiar mai mult decât originalul, pe care îl găsesc ușor depășit.

 ”The truth.” Dumbledore sighed. „It is a beautiful and terrible thing, and should therefore be treated with great caution.

Cred că ceea ce e cu adevărat minunat la Harry Potter și piatra filosofală este finețea și dezinvoltura cu care autoarea reușește să ne încânte. J. K. Rowling te răpește pe tine, copilul, adolescentul sau adultul, și te transportă între-un univers cu adevărat unic și sublim; reușește să anexeze întreaga poveste în sufletul și mintea ta, de parcă tu ai fi acolo, luptându-te cu Puffy.

Harry Potter și piatra filosofală este cartea care face diferența între un adult trist și unul fericit, după părerea mea. Copilul care citește Harry Potter este adultul care va supraviețui unei lumi reci și crude. Recomand Harry Potter tuturor celor care vor să ia o pauză de la viața în care suntem obligați să trăim, și să respire aerul rece de la Hogwarts.

Titlu: HARRY POTTER ȘI PIATRA FILOSOFALĂ
Autor: J. K. Rowling
An apariție : 2015
Editura: ART
Nr. Pagini: 348
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4272

Alte recenzii de la J. K. Rowling:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments