Incă o fărâmă de magie ajunsă pe rafturile din lumea lui Harry Potter!

Cumva, vara s-a încheiat și ne întoarcem din nou la Hogwarts. Dar de data aceasta, după toate romanele, poveștile scurte și cărțile cu Harry Potter, avem parte de un volum aparte: un almanah spectaculos.

Anul acesta, odată cu „scrisoarea” noastră, am primit și această carte minunată. Trebuie să spun că este una dintre cele mai frumos ilustrate cărți pe care le-am avut vreodată în mână. The wizarding almanac este, în esență, o enciclopedie Harry Potter. De la creaturi magice și tradițiile de la Hogwarts, la mîncăruri, locuri și vrăjitori celebri, include absolut totul.

Ilustrațiile sunt pură magie. Te cuceresc cu atâta farmec, încât ai senzația că retrăiești pentru prima dată universul lui Harry Potter. Ceea ce m-a surprins cu adevărat a fost să descopăr că în spatele lor se află mai mulți ilustratori. Fiecare a adus o notă personală, adaptată perfect temei sale. Unele pagini par de-a dreptul vrăjite, cu o aură mistică și de neuitat. Poate că sunt subiectivă, întrucât îndrăgesc anumți ilustratori mai mult.

Sincer, cred că aceasta ar putea fi cea mai frumoasă carte Harry Potter publicată vreodată, poate doar edițiile pop-up celebre reușesc să o egaleze, deși cu greu. Desenele m-au făcut să simt că parcurg din nou povestea, și m-au fascinat atât de tare încât am citit cartea dintr-o suflare, cu aceeași uimire pe care o aveam ca și copil, descperind Hogwarts-ul.

Ceea ce o face deosebită este faptul că fiecare detaliu al lumii magice se regăsește aici. Nimic nu lipsește. Veți descoperi anotimpurile la Hogwarts, vrăjile, examenele importante, casele școlii, familiile legendare de vrăjitori, artefacte magice… chiar și pe Cel al cărui nume nu trebuie pronunțat, știți voi…

Nu este o carte pe care să o citești în grabă. Fiecare pagină cere să fie privită cu atenție, fiecare desen îți captează privirea. Dacă ai citi-o prea repede, i-ai fura din magie. Ca mândru Gryffindor, știu că voi păstra cărțile Harry Potter pentru totdeauna. Iar ca fan sincer și pentru totdeauna, cred că Harry Potter este o poveste fără vârstă. O citești în copilărie, o redescoperi ca adult și o prețuiești chiar și la bătrânețe. Pentru că adevărata magie nu dispare niciodată. Ea trăiește în noi.

De aceea, vă îndemn din suflet: cumpărați această carte. Da, este costisitoare. Dar după ce am primit-o cadou de ziua mea, am înțeles că merită fiecare bănuț. Copilul din noi merită să simtă o fărâmă de magie din când în când. Iar pentru asta, merită până la ultimul bănuț!

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ruxandra DinuRedactor Booknation.ro6 ani, 9 luni, 3 zile416 articolelocul 4/12Toate articoleleBlog

Eu sunt Ruxandra Dinu și iubesc cărțile așa cum iubesc să fac și recenziile lor, întrucât îmi găsesc liniștea atunci când citesc și când scriu. De asemenea, desenez, pictez și iubesc arta de când mă știu iar de câțiva ani scriu și proză și poezie. Motto-ul meu este ,, Carpe diem" și iubesc ceea ce fac pentru că este ceea ce îi place sufletului meu iar atunci când pun dragoste în munca mea, totul iese minunat atât aici pe Booknation, cât și pe blogul meu, angelsfrombooks, unde găsiți totul despre pasiunile mele. Sper ca ceea ce fac să vă încânte și să ajungă și la sufletele voastre!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted