Mircea Rotaru împletește în Homo in fabula umorul și sarcasmul cu dramatismul schimbărilor de situației, a sentimentelor denaturate, a firii umane incredule și a credinței oarbe.
În cele patru piese cuprinse în volumul de față, intitulate Stâlpul inocenței, Și Dumnezeu greșește, Un pahar de vin, Ultimul mareșal, trecem prin drame familiale, ne pierdem în credință și luptăm în război. Tragicul ne urmărește la orice pas fiindcă, de-a lungul călătoriei noastre, ne transpunem în alte persoane și uităm să fim noi înșine, pe propria noastră traiectorie și ținem constant la ideea de aparținere.
DIANA: Dacă voi bărbații ați putea face copii, clinicile pentru avort ar fi precum cafenelele. Ar exista două la fiecare colț de stradă și patru în aeroporturi.
MATEI: Știu, iar pastila de a doua zi ar veni cu arome diferite precum sare de mare sau paprika.
Am descoperit in Homo in fabula, pe de o parte un schimb de roluri, o feminizare a bărbatului. Pe de altă parte am descoperit o transpunere a unor idealuri în persoana de alături. Vedem în partenerul de viață muza ce ne inspiră, omul ce ne insuflă încredere. Pierdem din vedere faptul că puterea stă în fiecare dintre noi și nu depinde de o a doua persoană.
MATEI: Nu glumesc. Tu nu realizezi? Ca scriitor, tu creezi o nouă realitate, iar ca actor poți să fii parte a acelei realităță.
ALEX: Ce meserii frumoase! Câștigi mai puțin decât definiția puținului. Mănânci o dată…
MATEI: …pe zi!
ALEX: Pe lună!
Bărbatul primește rol de creator, fiind necesar prezența feminină atât pentru a-i fi muză cât și pentru a-i asigura mediul material propice unde să-și desfășoare creativitatea.
LUCIFER: …Mai bine rege în Infern decât sclav în Paradis.
Strângem într-un loc cele mai importante creaturi ale domnului și punem sub semnul îndoielii deciziile creatorului. Căutăm credința pierdută pe calea urmată sub îndemnul de crede și nu cerceta și punem întrebări ”indiscrete”.
ATANASIE: Doamne, trupul trăiește, dacă este locuit de suflet, iar sufletul trăiește, dacă este locuit de tine. Moartea trupului este despărțirea sa de suflet, iar moartea sufletului este despărțirea sa de tine.
Asistăm la planuri și strategii pentru preluarea puterii unde cei mai mulți devin carne de tun în manipulările celor mari. Ne menținem și ne susținem ideiile și adevărurile insuflate de ceilalți pentru ca în final doar noi să fim cei care ne pierdem capul și viața.
MIHAI ANTONESCU: Doamne ce nebun… Cum pot oamenii să fie atât de creduli?
MARIA: În vreme de restriște oamenii simt nevoia să creadă că ceva îi poate ajuta.
MIHAI ANTONESCU: De ce nu realizează că omul este singurul stăpân pe viața și acțiunile sale.
Mircea Rotaru ne confruntă cu propriile concepții atât în plan familial cât și în cel religios și social. Ne dă șansa să observăm cu câtă lejeritate ne complacem în viața organizată de alții, în executarea unui plan făurit de ceilalți, dar și obișnuința cu care acceptăm lucrurile fără a le pune sub semnul întrebării.
ANTONESCU: Vezi tu, țara noastră este ca un soare. Dacă vrei să strălucești precum un soare trebuie să și arzi precum el.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Librarie.net
Alte recenzii de la Mircea Rotaru:
