Ceea ce m-a uimit cu adevărat, încă de la începutul cărții, este uimitoarea pricepere a lui Markus Zusak de a crea o lume pașnică, incredibil de feerică, ba chiar aș spune chiar aproape utopică, într-o perioadă în care cel de al III- lea Reich își trăia apogeul. De altfel, deși acțiunea din ”Hoțul de cărți” de petrece în perioada 1939-1945, nu se pomenește, decât absolut întâmplător despre război, ca și cum acesta nici măcar nu ar exista.
Astfel, Markus Zisak construiește o cristalină oază de libertate taman în mijlocul lacomei colivii, ceea ce foarte puțini scriitori au reușit.
Nu este vorba despre vreo încercare de obturare a adevărului acelor timpuri. Nicidecum. Ci este vorba despre o mână de germani care nu s-au lăsat păcăliți de infaibilitatea purei rase ariene și nici de Teoria Supraomului.
Relatarea vieții micuței Liesel, are un narator mau puțin obișnuit, însăși Moartea, ceea ce din nou contribuie la conceputul de indubitabilă originalitate. Astfel, în diverse ipostaze, chiar și atunci când nu știa să citească, fură cărți.
Învățată să scrie și să citească, atât de tatăl adoptiv, cât și de Max, prietenul evreu ce trăiește ascuns în casa lor, Liesel va ajunge să citească toate cărțile pe care le furase, cu un patos molipsitor.
Ecranizarea cărții a fost, din punctul meu de vedere (și nu numai), un veritabil fiasco, așa că nu vreau să vă vorbesc despre ea.
Fiecare rând al acestei cărți pare a căuta să vindece, nicidecum să descumpănească, jucând cu brio rolul bandajului lăuntric care te asigură că poți visa oriunde și oricât.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Markus Zusak:
