Romanul acesta m-a “năucit” dar și m-a răvășit…
Este unul dintre puținele romane unde am revenit la primele pagini după lectura integrală. De ce? Fiindcă, când am început lectura nu am înțeles nimic: un bărbat proaspăt căsătorit pleacă să dezgroape o mașină de scris și un “ucigaș” este ignorat de către cei cinci băieți la care el vine “în vizită”?
Abia după ce am “intrat” în subiect, mi-am dat seama că de fapt este o operă de amploare în care se împletesc suferința, pierderea dar și iertarea.
Ah da, un spoiler privind subiectul romanului, te va ajuta să-l înțelegi mai bine. Markus Zusak prezintă soarta unei familii nefericite. De-a lungul romanului se intercalează trecutul și prezentul.
Trecutul mai întâi apare prin soarta celor doi părinți, cum s-au întâlnit, cum au întemeiat o familie. Viața Penelopei (mamei celor cinci băieți) te va emoționa și-ți va ajunge la suflet.
Prezentul este ilustrat prin haosul din casa celor cinci frați Dunbar. Aici aflăm viața lor nu prea ordonată și lipsită de reguli. Descoperim în această casă și animale de companie mai puțin ordinare. Aflăm de asemenea că mama lor a murit, iar tatăl lor a plecat. Rămași singuri ei trebuie să-și caute singuri de grijă. Într-o zi tatăl lor revine pentru a le cere ajutorul la construirea unui pod de lut. Un pod care este mai curând un simbol al iertării.
Nu are un fir narativ ușor. Nu vei găsi aici nici acțiune care să te țină în suspans, mai degrabă îți va înnebuni neuronii și te va face să te pierzi printre personaje, prin trecut și prezent. Chiar și acum după lectura integrală nu aș putea să-i caracterizez pe cei cinci frați individual; i-aș diferenția doar pe Matthew, care este naratorul, și pe Clay, față de care am avut sentimente de compătimire deosebite.
Cu toate acestea, recomand cartea. Are ceva ce mă face s-o consider o carte bună. Istoria în sine, după ce o înțelegi, îți pare una deosebită. Iar mesajul de la final te inspiră să fii mai bun și mai iertător față de cei ce ți-au greșit.
