În binecunoscutu-i stil caracteristic Thomas Hardy, abil zugrav al senzorialului și arhitect al personajelor care întotdeauna surprind într-un mod plăcut noianul de așteptări al cititorilor, ne oferă în ” Idilă pe un turn” o romantică poveste de iubire care oscilează maiestuos, dansând între castitate și carnal.
Cele două personaje principale, Viviette Constantin și Swithin St Cleeve, plini de speranțe, vise și idealuri boeme, se întâlnesc printr-un bine construit concurs de împrejurări. Nu vă imaginați că în ” Idilă pe un turn” ar exista vreo sufocantă intrigă. O, nicidecum.
Thomas Hardy preferă să lase povestea să curgă ușor, ca și cum nu ar avea absolut niciun drept să intervină în desfășurarea mătăsoaselor întâmplări și cuvinte petrecute între cei doi protagoniști, ca un șirag de mărgăritare presărat cu dragoste permisivă peste vitraliile evadării lor.
Da, este adevărat că ” Idilă pe un turn” nu surprinde prin încrengături de imprevizibile întâmplări, la fel cum este adevărat că intriga nu pătrunde într-un mod bulversant printre rândurile acestei cărți, dar, în pofida acestor aparent neajunsuri literare, cartea are o beatitudine aparte, șlefuită de către Thomas Hardy cu grația celui care știe cînd e bine să fii incisiv și când este indicat să fii furtunos.
Fără a încerca cumva să-i știrbesc din incontestabila valoare, romanul ” idilă pe un turn” nu are tăria și amețitoarele înălțimi ale capodoperelor scriitorului englez, având totuși meritul de a ști să se inoculeze peste labirinticele simțiri ale cititorilor datorită acestei permisivități stilistice care oferă impresia jocului inocent, a zugrăvirii unor clipe cu arcadiana înaripare a trăirilor care nu au nevoie de acte teribiliste sau reprobabile pentru a simții angelicul existenței dintre a fi și a nu fi.
Stilul, prestanța și penetrabilitatea clarviziunii, la care se adaugă luminozitatea peisagistică, face din ” Idilă pe un turn” un amestec de boem și trăire aproape fantasmagorică a nevoilor oamenilor, nevoi fizice și spirituale.
Lectură plăcută!
