Imaginarium de Sorin Tunaru a fost o carte grea. Un fel de bătălie, dusă când cu ea, când cu mine. M-am certat cu toate paginile, și, logic, și ele cu mine. Imaginarium a fost prima carte de acest gen care a reușit să-mi displacă și să îmi placă în același timp. Aproape obsesiv răcneam că nu înțeleg nimic, și, în aceeași manieră, continuam să citesc. Ca o obsedată, ca o dependentă, ca o maniacă.
Imaginarium mi-a vorbit ca un părinte. Poate de asta mi-a și displăcut la un moment dat, pentru că mă certa, pentru că-mi țipa în ureche că fac totul greșit. Și totuși, știam că are dreptate. Deși nu are atât de multe pagini, am citit-o relativ greu, ba chiar foarte greu. Imaginarium nu a fost neapărat o carte greoaie, dar a fost o carte de o greutate apăsătoare.
Mi-au vorbit Tiuk, Vintilă, Anton, Nistor și Georgiana. Mi-au vorbit despre teamă, despre începuturi, și despre teama unor noi începuturi. Mi-au vorbit despre cum cea mai mare frică a noastră, a tuturor, e frica de a ne fi frică (de șerpi, de insecte, de munți, de spații închise, de o nouă zi, de un apus prea frumos ca să fie adevărat). Imaginarium mi-a urlat continuu că E în regulă să îți fie teamă. E în regulă să vrei să țipi în șoaptă, de teama că ceilalți vor râd. E în regulă să-ți fie frică de mâine, de teamă că va face la fel ca ieri.
Mi-e frică. De întunericul ce se prelinge ca smoala fierbinte pe pielea capului și intră în mine prin venele în care sângele a refuzat demult să mai circule.
Imaginarium este una dintre acele cărți pe care refuz să o povestesc. Când citești o carte cu adevărat bună, ți se întâmplă să rămâi fără cuvinte, și cam asta sunt eu aici. M-am și certat cu Ea, cum am specificat anterior. Ne-am contrazis, eu cu părerile mele, cartea cu ale ei, și a fost o bătălie pe care am ales să o pierd. Mi-a plăcut modul în care autorul, Sorin Tunaru, a ales să caracterizeze personajele, mi-a plăcut structura narativă, dar cel mai mult am fost impresionată de complexitatea narativă. Fraze lungi, complicate, mai mult decât profunde, de o încărcătură emoțională inexprimabilă. Ce nu mi-a plăcut ține mai mult de partea tehnică; textul mi s-a părut ciudat așezat în pagină, motiv pentru care ochii-mi oboseau constant.
Câteva sute de kilograme de ură nu vor schimba ocrul toamnei în alb-negrul unei foi de calendar, dar vor transforma noaptea intr-o noua zi falsificată.
Imaginarium este una dintre cărțile care-ți intră, vrând sau nu, pe sub haine, până sub coaste, și te dezbracă de toate temerile, pentru a te îmbrăca cu altele noi. Exact cum face și viața. De citit și recitit, mai ales pe o zi ca asta!
Zile și lecturi cu aromă de scorțișoară!
