Recenzie „Imperiul Pisicilor” de Alex Tocilescu

de | iun. 24, 2017 | Literatura Română, Recenzii cărți

Imperiul Pisicilor, scrisă de Alex Tocilescu, a fost cea mai vândută carte de literatură română la Editura Polirom, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția mai 2017.

Cartea conține 32 de proze scurte în care autorul comentează cu ironie și umor societatea românească. Pisica se face remarcată în toate situațiile ridicole, fiind o ființă superioară omului și cu care personajele pot comunica.

Pe parcursul lecturii, apar și elemente supranaturale – Iisus vine pe Pământ și ajunge la morga din Mierleni, Dumnezeu și-a pierdut pisica, călăreții Apocalipsei beau vodka într-un bar din Costești și aflăm că Diavolul este chiar un tip de treabă.

În Imperiul Pisicilor, orice este posibil: de la întâlniri cu extratereștri la un imperiu al pisicilor în adevăratul sens al cuvântului, un porc care a prins grai și dă sfaturi de viață sătenilor, până la reinterpretarea Scufiței Roșii care este un chinez comunist.

– Tocmai îi întrebam pe domnii unde sunt, am spus. Bărbatul în halat a dat ochii peste cap.

 – În iad, a spus. Dar trebuie să plecați.

Nu mi se părea că mă lua la mișto.

– În iad, am repetat.

– Da, în iad, a repetat și el.

La gât îi atârna, prinsă cu o panglică, o cartelă de acces, pe care erau tipărite poza sa și numele „Satana”.

– Aha, am spus.

Bărbatul a luat cartela de acces și s-a uitat la ea.

– Da, a zis.

– Adică iadul e sub pădurea Băneasa? am întrebat.

Alex Tocilescu are un stil unic, nonconformist și plin de umor. Își construiește foarte bine personajele și mai ales dialogurile. Fiecare proză se bazează pe schimburile de replici dintre personaje, pe care autorul reușește să le redea într-un mod foarte natural. Deși folosește un limbaj licențios, scriitorul nu este vulgar.

Am citit cartea în câteva ore deoarece m-a captivat modul în care a fost scrisă – inteligent, pe un ton lejer și plin de ironie. În plus, situațiile în care se află personajele sunt o combinație perfectă de elemente autobiografice, SF și parodie.

Nu am putut să nu mă întreb, încă de la începutul lecturii, în ce măsură l-au inspirat pisicile lui – Ursula, Jiri și Cici – pe Alex Tocilescu? Cine pe cine a făcut celebru – el pe pisici sau pisicile pe el? Dacă vrei să citești o carte care cu siguranță te va face să râzi, atunci Imperiul Pisicilor e alegerea perfectă.

Titlu: IMPERIUL PISICILOR
Autor: Alex Tocilescu
An apariție : 2017
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 216
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2437

Alte recenzii de la Alex Tocilescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Corneanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 12 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Corneanu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments