M-a prins foarte tare această carte. Am considerat că e febra muntelui pentru fricoși, lași și neavizați. Mi-am pierdut cam o săptămână căutând documentare, filmulețe, mărturii ale supraviețuitorilor, analize ale profesioniștilor, legate de ce s-a întâmplat în aceea zi fatidică pe munte.
Am încercat să fac și o recenzie video, dar mi-ar fi trebuit vreo oră ca să acopăr tot ce aveam de spus și de aceea l-am înțeles perfect pe Krakauer care, de la un articol de maximum 17000 de cuvinte, a ajuns la o carte de 300 de pagini.
Kraukauer a făcut o treabă foarte bună. S-a străduit să rămână obiectiv și 99% a și reușit. Restul de 1%, zic eu, i-au adus succesul. Pentru că a generat un conflict, bazat pe anumite afirmații pe care unii le-au considerat acuzații.
Dacă citești toată cartea o să devii conștient că primul învinuit și acuzat e chiar Krakauer și apoi ceilalți. De aceea zic că este obiectivă. Omul a spus adevărul crud, dar adevărul doare, mai ales când la mijloc sunt și anumite tragedii soldate cu pierderi de vieți omenești.
Dar să o luăm cu începutul. Cartea reprezintă experiența trăită de Jon Krakauer, un apreciat jurnalist și scriitor american și, în același timp, un destul de experimentat alpinist, în timpul escaladării Everestului. Deși cunoștea pericolul și dificultățile pe care le presupunea o ascensiune a Everestului, în primavara lui ’96 când primește o ofertă din partea revistei la care lucra, pur și simplu, nu poate refuza. Este visul oricărui alpinist: să stea pe Acoperișul Lumii. Se simte nepregătit, insuficient antrenant, cu prea puțină experiență, este speriat și neîncrezător, dar nu poate refuza. Krakauer nu era un neavizat. Se cățăra din copilărie, cu pasiune, dar pe vârfuri de peste 7000 de metri nu mai urcase niciodată. Cred că și tabăra de bază de la 5300 de metri era ceva nou pentru el. Cu toate acestea, se documentase și știa tot ce presupune o experiență pe Everest. Cu alte cuvinte, teoretic era pregătit, practic era mort de frică. Și, dacă citiți cartea, veți înțelege și că avea de ce se teme. Mie, neavizată, mi-a tăiat orice fel de poftă sau gând să ajung vreodată acolo. Poate când se va putea urca cu elicopterul sau va fi instalat un lift.😏
În aprilie-mai ’96, Everestul a fost luat cu asalt de vreo 15-20 de expediții comerciale și non comerciale. Dacă îți doreai să urci pe Everest apelai la una dintre aceste expediții comerciale, plăteai până la 60-70 de mii de dolari și ti se puneau la dispoziție ghizi, șerpași, hrană, corturi, oxigen și ce mai aveai nevoie pentru ascesiune. Dar în ciuda prețului foarte ridicat, din care mare parte se ducea pe taxele impuse de statul nepalez, nu era responsabilitatea nimănui să te care în vârf, nu-și lua nimeni acest angajament. De urcat, urcai pe picioarele tale dacă te țineau, iar abandonul era foarte întâlnit. Bineînțeles că era frustrant ca ajuns la câteva sute de metri depărtare de vârf să te vezi nevoit să renunți și să te întorci, dar toți cei care au făcut-o, au trăit, în schimb, dintre cei care s-au ambiționat și încăpățânat să continue mulți n-au mai reușit să coboare.
Tragedia din ’96 este cunoscută și a fost dezbătută la scară mondială. 8 oameni au murit în acea zi pe munte, dintre care doi ghizi principali, alpiniști cu experiență, puternici, veterani ai Himalayei care și-au încălcat propriile reguli și s-au lăsat prinși prostește de febra vârfului.
Aceste morți sunt cele care au stârnit conflictul, deoarece unii au tras concluzia că Krakauer face niște acuzații în cartea sa, arătând cu degetul către un ghid și punându-i la îndoială deciziile și acțiunile de pe munte. Ghidul respectiv se numea, deoarece între timp a murit, tot pe munte, dar în alt an și pe alt vârf, Anatoli Boukreev, un foarte performant și puternic alpinist rus, adoptat de Kazahstan.
Ce anume îi reproșează Krakauer lui Boukreev veți afla doar citind cartea. De asemenea, puteți afla și replica rusului dacă citiți cartea The Climb pe care a scris-o în colaborare cu DeWalt.
Personal, citind ambele cărți, sunt o susținătoare a atitudinii lui Boukreev, care mi s-a părut profesionistă, în primul rând, dar mai ales de bun simț. În afară de asta, în ciuda cârcotașilor, Boukreev, omul care a salvat trei oameni în acea noapte pe munte, a fost recompensat de Clubul Alpin American cu cea mai mare distincție pentru curaj. Vă aștept și pe voi cu opinii și păreri pro și contra. Pregătiți-vă plămânii pentru aer rarefiat și spor la cățărat!!
Alte recenzii de la Jon Krakauer:
