Îngerul întunecat, primul volum din seria Orașul Îngerilor de Mihaela Strenc ne prezintă o poveste altfel despre vampiri/strigoi/astre. La început m-am trezit confuză, neînțelegând ce și cum și unde. Pe parcurs însă, m-am pierdut într-o lume perfect umană, cu temeri și frici banale, cu nesiguranța tipică a lumii în care trăim.
Ana s-ar fi descurcat perfect dacă lumea ei ar fi fost pur și simplu normală. Însă nu, ea nu avea această șansă. Ea a trebuit să se nască în partea de lume a Veghetorilor care-i păzesc pe cei adormiți de strigoi şi alte fiinţe de pe tărâmul de dincolo. Însă, nici acest lucru nu ar fi fost cine știe ce dacă ea, Ana, nu ar rămâne singurul Veghetor al părții de nord a oraşului, singură ea cu sine, printre cei adormiți. Nici un lucru nu poate fi mai greu decât acela de a nu a avea posibilitatea de a-ți împărtăși singurătatea cu cineva.
Ana, ultimul veghetor al nordului, e ca o mică molie în preajma felinarului. Și de ce zic asta… Rămâi singur pe lume. Fără părinți, în brațele cărora să te adăpostești în caz de furtună… Cu un secret și o îndatorire pe care nu o poți împărți cu nimeni. Nu tu frați, nu tu prieteni veghetori. Şi în plus, trebuie să mai faci faţă şi unei inimi frânte. Propriul tău suflet pereche realizează, după cinci ani de relație, că a voastră chimie a fost o iluzie în ceea ce-l privește. Tu… cu ce mai rămâi când bezna pune stăpânire pe lumină?
Și fiindcă inimile rănite întotdeauna ajung să-și găsească perechea rănită, Ana îl găsește pe Alex. Alex este bărbatul care pare să aibă partea intactă ce ei îi lipsește. Partea ce se poate plia pe partea frântă a inimii sale, oblojindu-i rănile și ”chituindu-i” fisurile ce s-au adâncit odată cu mâhnirea ce a acaparat-o.
Alex este un bărbat misterios cu douăzeci de ani mai în vârstă decât Ana, care ascunde un secret. Oricât ar sonda Ana, șansele de a descoperi ce se ascunde în spatele chipului frumos ce-l are în față și de care se simte tot mai atrasă sunt aproape nule. La asta se adaugă și desele momente de pierderi de memorie, senzația unor amintiri false, dar și faptul că pare că vede fantome. Și toate astea de când l-a întâlnit pe Alex.
El, un negru luminos, ea, un far înghițit de întuneric. La finalul zilei, oricum, pentru ca lumina să fie așa de luminoasă și frumoasă, întunericul trebuie să stăpânească colțurile. Dar oare, Ana, este pregătită să îmbrățișeze frumusețea întunericului, ea, ființă născută în lumină și ordine?
Întunericul e frumos. Există frumusețe și într-un copac distorsionat, și într-o casă abandonată, și într-un zid în ruină. Dar oamenii trec pe lângă ele, fără să le vadă cu adevărat.
Citind, dând pagină după pagină, începi să o simți pe Ana ca parte dintr-un coșmar. Parcă ești spectatorul din spatele geamului. Te uiți la protagonist, îi urmărești reacțiile senine, după care zărești inamicul pândind de la apărarea întunericului. Țipi și bați cu pumnii în geam, dar personajul nu te poate auzi. Și apoi, mai este o problemă: îți dai seama că inamicul zărit în umbră a fost de fapt o vagă senzație de pericol…
Oamenii mor, se mai îmbolnăvesc, uneori te trădează… Ia-le pe toate aşa cum sunt, că oricum, nimic nu e veşnic.
Mihaela Strenc pune bazele unei povești cu strigoi ce se hrănesc cu propriile noastre frici și temeri. Lașitatea și neîncrederea în noi și în cei din jur sunt cheile ce deschid porțile răului. O inimă mâhnită nu va putea niciodată să părăsească trecutul și să privească spre viitor. Ana nu va putea să-și recapete lumina până nu-și îmbrățișează pe deplin viitorul. Alex nu va putea să revină la ceea ce a fost dacă nu găsește o inimă pregătită să-i îmbrățișeze întunericul și să-l înece în lumină.
Îngerul întunecat este o poveste ce ne transpune coșmarurile hrănite cu propriile temeri sub faldurile fantasticului și ne transformă lumea într-o altă realitate. Cum și cât de tare ne pot afecta gândurile negative și continua ancorare în trecut, asta aflăm urmărind povestea Anei și a lui Alex. Dacă vor reuși cei doi să-și găsească calea spre lumină fără a se lăsa prinși în jocul întunericului și amăgirile strigoilor, asta rămâne de văzut. Și ar putea oare o inimă rănită să revină la forma inițială și să îmbrățișeze căldura luminii?
Ce mi-a plăcut ce mai mult la Îngerul întunecat a fost modul de alunecare într-o lume a coşmarurilor, considerat şi tărâmul strigoilor şi a făpturilor supranaturale. Pe tot parcursul lecturii „m-am luptat” să înţeleg care era realitatea şi care visul. Mihaela Strenc reuşeşte să-şi prindă nu numai personajul în lumea supranaturală ci şi cititorii, făcându-i parte din poveste.
Alte recenzii de la Mihaela Strenc:
Nu am citit cartea dar sper sa o iau cat mai rpede 🙂