Suntem din nou la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Pare că nu se întrevede o poveste romantică fericită iar titlul cărţii nu este încurajator.
Cine va avea inima frântă şi ce se va întâmpla?
Introducere
Soldaţii japonezi fac abuz de putere în capitala lor, înverşunaţi împotriva tuturor celor care nu sunt rasă pură. Una dintre victimele nevinovate este Yu un muzician, tatăl lui Rei, care pe atunci era doar un copil de 11 ani.
Yu repeta împreună cu alţi tineri muzicieni chinezi în Centrul Cultural Municipal, Rosamunde de Schubert, când este brusc arestat şi vioara îi este distrusă barbar, fără justificare.
În timpul raidului, Rei se ascunde în dulap şi este martorul unei scene care îl va marca pentru totdeauna.
Cuprins
Povestea ce urmează este foarte emoţionantă: Rei devine Jacques (cetăţean francez), dar nu îşi poate uita şi ignora rădăcinile japoneze.
Chemarea sângelui îl face să încerce din toate puterile să reconstituie trecutul şi să găsească răspunsurile care l-au bântuit toată viaţa.
Desigur muzica face parte din rutina sa, deşi într-un fel diferit de a-l tatălui său, dar o data ce ai cunoscut-o este imposibil să îţi mai imaginezi viaţa fară ea.
Totul pare să fie în ordine. Rei/Jacques trăieşte liniştit, fără tulburări dureroase, are tot ce îşi poate dori un om de rând. Dar tot ca orice om de rând, până nu face pace cu trecutul nu poate să se simtă împlinit.
Încheiere
Inima frântă poate fii a lui, a lui Rei, din cauza a tot ce s-a întâmplat cu tatăl său şi pentru că rădăcinile i-au fost smulse fără milă.
Inima frântă poate fii a muzicii : INIMA – beţişor de lemn fixat între pod şi tabla de rezonanţă la instrumentele de arcuş. Vioara lui Yu este Biblia lui Rei. Fără ea nu îşi poate găsi echilibrul interior.
Inima frântă poate fii a celorlalte personaje care au făcut tot ce au putut să îndrepte lucrurile, dar simt că nu a fost de ajuns.
Inima frântă este a noastră, a tuturor, mai ales când ne gandim la trecut, la origini, la ce ar fi putut fii dacă…
Am redescoperit cu această carte muzica clasică, nostalgia, rolul destinului, forţa de a face să iasă ceva frumos din orice îţi oferă viaţa, dorinţa de a accepta trecutul aşa cum este el şi de a-l colora acolo unde a rămas alb.
O carte deosebită! Mişcătoare!
Alte recenzii de la Akira Mizubayashi:
