Recenzie „Instituţia” de Ioan Suciu

de | mart. 7, 2016 | Beletristică, Literatura Română, Recenzii cărți

961032Sibianul Ioan Suciu şi-a început activitatea literară în anul 1979, debutând cu proză în România Literară. De-a lungul timpului colaborează cu revista literară Viaţa Românească, Urzica, Lucifer şi Luceafărul. Scrieri de-ale sale sunt publicate în revistele online Respiro şi Egophobia. În format tipărit au fost publicate: Vânătoare de roboţi, Cu zâmbetul pe buze, Trei sute de trepte, Candelabrul galben, Omul de fier, Instituţia.

Romanul Instituţia tinde a fi o frescă a societăţii umane, în plan principal, şi apoi o reflecţie a societăţii româneşti, în plan secundar. Acţiunile şi evenimentele sunt ca un film de un umor negru, cu un sarcasm dur, dus la extrem. Dacă nu te simţi parte integrantă a Instituţiei de la început, fii fără grijă, mai mult ca sigur îţi vei găsi locul pe parcurs. Sunt situaţii pe cât de hilare la suprafaţă, pe atât de amare în esenţă.

Personajul Arsenie este cel nominalizat pentru a întruchipa fiecare situaţie din viaţa majorităţii, precum şi stările aferente. Angajat al Instituţiei (un loc care poate fi substitutul oricărui loc de muncă) încearcă să înţeleagă care este rolul lui acolo, ce aşteptări are superiorul lui, Haralambie, de la el, şi nu în ultimul rând, cum trebuie să se comporte cu Directorul Sisoe. Mereu confuz, nereuşind să-şi înţeleagă sarcinile pentru a ţine pasul cu ceilalţi, îl găsim pe Arsenie tot timpul la limita dintre coşmar şi nebunie, fără nicio şansă de a se dezmetici.

Tot timpul alert (se trezeşte dis de dimineaţă, face câteva mişcări de aerobic, sare în costumul de muncă pentru a prinde un autobuz plin şi asudat cu semeni din aceeaşi categorie), Arsenie parcă joacă rolul unui ventriloc dezarticulat pentru care orice acţiune, orice vorbă este identificabilă păpuşarului, rolul ventrilocului fiind aceea de execuţie maşinală.

Orice gest al său, însăşi statul pe loc, pare în ochii celorlalţi o sfidare, orice acţiune întreprinsă, este interpretată ca un gest de revoltă; eşti supus? înseamnă că eşti leneş şi nu vrei să te implici în făurirea de lucruri grandioase; te implici şi vrei să faci o treabă bună? înseamnă că eşti un spion infiltrat care urmăreşte denigrarea conducerii.

Instituţia este identitatea mulţimii confuze, a conducerii abuzive şi indecise, a valorilor recunoscute post mortem. Acest roman este ca o provocare pentru orice cititor, o provocare în a înţelege personalitatea lui Arsenie, a oamenilor din jur şi a Instituţiei în care lucrează. Prin acest roman, Ioan Suciu tinde să te provoace a-i înţelege dedesubturile.

Titlu: Instituția
Autor: Ioan Suciu
An apariție : 2015
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 239
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2783

Alte recenzii de la Ioan Suciu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 4 luni, 27 zile și a scris până acum 311 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments