Ne interesează o carte despre ultrași și ONG-uri? Da și nu. Tema abordată în Intervenția lui Dinu Guțu ar fi total de nișă, dacă atât unii ultrași, cât și ONG-iști, n-ar constitui, după cum se apreciază, un miez tare al manifestațiilor recurente din Capitală și din alte orașe ale României. Al protestelor contra guvernului și a „sistemului“, în general.
Dacă ar fi să compar prezența și acțiunea acestora la ieșirile în stradă românești cu cele din Germania, aș zice că ele seamănă cu cele ale stângiștilor și ecologiștilor. Doar că în România aceste proteste se vor de dreapta sau de centru-dreapta, fiind masiv întreținute și de personal corporatist.
Am început să citesc cartea debutantului autor din curiozitate jurnalistică față de tema abordată și fiind captivată de lejerul său stil și limbaj (uneori prea lejer și prea presărat cu p…le, pentru gustul meu). Această curiozitate mi-a fost satisfăcută printr-o poveste care merită toate paralele, chiar dacă firul epic este însăilat din întâmplări consecutive, fără a se ajunge la un roman propriu-zis. Bănuiesc că autorul nici nu a avut această intenție de structurare a scrierii sale.
Este vorba, mai degrabă, de o transpunere în proză a unei intenții antropologice, sau/și sociologice, care finalizată într-un studiu de specialitate n-ar fi ajuns la public, ci într-un raft prăfuit. În genul acesta am citit cărțile „Gastarbeiter“ de Mihai Buzea și „Soldații“, de Adrian Șchiop. Toți trei sunt cu studii mult peste nivelul societății la care se raportează la un moment dat și pe care o iau sub lupă, transmițându-ne observațiile și senzațiile lor, într-un mod literar. Și e bine așa.
În Intervenția, eroul „se scaldă“ în două medii: cel de contributor la proiecte oengiste -girate și încasate temeinic în mediul universitar-, și cel de părtaș al comunității de ultrași dinamoviști. Din primul rol, el își trage banii. Din al doilea, seva de nonconformist. La o vârstă tânără, când bravura alimentată de consumul de alcool și sentimentul apartenenței la o comunitate „cu țel“ și eventual cu idealuri mai înalte îi dă un sens vieții, eroul lui Guțu „se lasă purtat“ de val.
Dar nu numai atât. Acesta își riscă un doctorat și cariera, pentru a da lovitura finală unor falși mentori, față de care nu simte decât dispreț. Vlad (moldoveanul din Chișinău) valsează cu grație și cu suficiente înjurături între beatitudinea „cu gașca“ -cu care „se întâmplă lucruri“ ce-i animă cotidianul altfel anost- și falsul conformism prin care își câștigă banul, participând la proiecte pe bani europeni, măsluite și fără rost.
Firul acțiunii cărții e aventuros „în context mic“. Ar fi putut deveni mare, la un moment dat, când ultrașii români merg în Serbia și sunt rugați să transporte peste graniță un pachet. Însă ce era în pachet este unul dintre secretele cărții.
Am citit cartea într-o singură zi, cu plăcere și curiozitate față de „slang“-ul contemporan. Cu interesul de a vedea „ce-i mână în luptă“ pe acești suporteri de fotbal și idealiști, în felul lor. „Facem haos“, spune, la un moment dat, eroul principal. Iar haosul distractiv doar pentru unii e reprimat de forțele statului,- cum se întâmplă de obicei și oriunde -, deoarece jocurile sunt altele și se decid la alt nivel.
Intervenția lui Dinu Guțu e o carte plăcută, instructivă, distractivă. Este și o carte amară, pe alocuri, reflectând starea de spirit a unei generații care se simte trădată în idealurile ei. Dar oare nu le-am avut, cu toții, aceste idealuri, cândva? S-a ales praful de ele, în mare parte, însă speranța a rămas un ultim meterez mental românesc.
29/07/2019 Dani Rockhoff





