🔥 CARTEA ISPĂȘIRE ARE REDUCERE PE:
Trebuie să recunosc că înainte de a citi cartea „Ispășire” de Ian McEwan, am văzut filmul. Acesta este și mai cunoscut decât romanul, din punctul meu de vedere. Eu habar nu aveam până de curând că producția cinematografică cu Keira Knightley și James McAvoy în rolurile principale este adaptată după un roman al lui Ian McEwan.
De la acest autor britanic am mai citit în variantă originală „The Children Act”, „Legea copiilor”
Aceasta este o carte la fel de emoționantă precum „Ispășire”. Chiar dacă se zice că dacă vezi filmul, nu vei mai citi cartea, la mine e un pic invers. Pe mine vizionarea ecranizării mă face să îmi doresc să citesc cât mai repede și cartea. Să le compar apoi pe cele două și să îmi formez o părere de ansamblu.
Mie filmul “Atonement” mi-a plăcut destul de mult. Dar a fost o producție superbă care a luat și Oscarul. În plus, actorii ce au jucat în el îmi sunt tare dragi. Iar actrița ce a jucat-o pe Briony Tallis când era copilă m-a făcut să o urăsc. Bineînțeles, ca personaj. Dar de altfel la fel a făcut-o și personajul imaginat de romancier.
Și dacă filmul mi s-a părut grozav, cartea a fost genială. Descrierile locurilor, dialogul dintre personaje, monologurile, ororile războiului văzute prin ochii lui Robbie. Totul a fost cum trebuie. Și suficient de realist încât să mă prindă în poveste și să mă facă să îmi pară rău pentru cei doi îndrăgostiți. Mi-a plăcut totuși și finalul deoarece nu trebuie să fie totul roz ca să te impresioneze.
Dacă îți place recenzia cărții ISPĂȘIRE, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Ian McEwan
Romanul „Ispășire” a lui Ian McEwan este despre dragoste și război, copilărie și clasă socială, vină și iertare
Este un roman complex, asemenea personajelor din el. Dar să vă spun despre ce este vorba aici.
Într-o zi călduroasă de vară, în anul 1935, Briony Tallis, o fetiță în vârstă de 13 ani, este martora unui flirt dintre sora sa Cecilia și Robbie Turner. Robbie este fiul unei servitoare, dar și prietenul din copilărie al Ceciliei. Este de asemenea un cunoscut al casei, dar și un protejat al tatălui celor două fete.
În acea zi, pe domeniul familiei Tallis se află și fratele surorilor, Leon, prietenul acestuia, Paul Marshall, dar și cei trei verișori ai copiilor Tallis, băieții gemeni și Lola, verișoara mai mare. Din cauza zăpușelii mult prea mari, se produc o serie de evenimente care o vor face pe Briony să ia o decizie pe care o va regreta mai târziu. Însă va fi prea târziu.
Faptul că fata nu este încă matură și trăiește din fanteziile pe care i le oferă cărțile citite o va face să vadă în cea mai proastă lumină lucrurile. Din cauza năravurilor, a unei ciude mai vechi, a slăbiciunii Lolei și a dorinței de a proteja pe Cecilia de maniac, sora mai mică îl acuză pe Robbie Turner de o faptă deosebit de gravă.
Această acuzație nefondată le va schimba tuturor viața
Cecilia știe că Robbie este nevinovat și se desparte de familia ei, devenind sora medicală. Tânărul este acuzat și închis pentru câțiva ani, apoi este trimis ca soldat la război. Viața celor doi îndrăgostiți este amăruie. Ei rămân împreună, dar își duc dorul și vorbesc mai mult prin scrisori. Cecilia nu își va ierta niciodată familia pentru că nu a ținut partea bărbatului iubit. Dar mai ales pe sora ei, Briony, care a produs toată nefericirea.
Romanul dramatic „Ispășire” de Ian McEwan îi invită pe cititori în povestea familiei și a celor doi tineri despărțiți atât de brusc fix când și-au dat seama că se iubesc. Deși sora mai mică se va maturiza și va avea remușcări, lucru ce dă și titlul cărții, mare lucru nu se va schimba în decursul anilor. Dar finalul îl vei putea interpreta cum vei dori tu. Deoarece naratoarea, o Briony devenită scriitoare, le va contura un alt final decât cel real lui Robbie și Ceciliei. Într-una dintre cărțile ei. Asta ca o ispășire pentru că le-a distrus viața.
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA ISPĂȘIRE CU REDUCERE DE PE:
