Istoria celor cuminți de Titus Radu m-a făcut curioasă încă de la început. Titlul romanului nu mi-a spus foarte multe, iar asta nu este un motiv de îngrijorare pentru mine, dimpotrivă. Îmi plac mult de tot cărțile care-și păstrează doza de mister prin orice mijloace: autor, titlul, copertă sau descriere. Coperta îmi amintea de ulița din satul copilăriei în care-am petrecut foarte multe veri – așa am anticipat emoția din povestea pe care urma să o descopăr.
Istoria celor cuminți este prima mea întâlnire cu autorul, iar asta nu poate decât să mă bucure. Fiindcă e prima carte pe care o citesc m-am întrebat dacă urmează o ficțiune istorică sau e inspirată din fapte reale? Faptele reale ajută povestea din toate punctele de vedere. Romanul evidențiază personajele importante cărora ajungi să le acorzi încredere, să le admiri curajul, să le trăiești povestea și emoțiile. Ele sunt: Ecaterina și Clara, Schűller, Ștefan, Călina, Ovidiu și Irina. L-aș aduce în atenție și pe Primarul din Suienii de Sus (de lângă Sighișoara), Nicu Tătar, dar și Machena – cel care reamintește trecutul dureros și explică titlul acestui roman fantastic – oamenii nevinovați nu au fost singuri, nu au fost abandonați.
De aici, de la titlul romanului, m-am dus cu gândul la nevoia omului de a păstra amintirea celor plecați la cele veșnice, la dorința lui de a transforma viața și dispariția celor dragi în motiv de reamintire, de rămânere în istorie – una națională (și personală) a iubirii ce îi leagă. Tema romanului e iubirea – pentru cei vii și cei morți, pentru tot ce există. Iubirea ca liant între trecut și prezent. Iubirea care nu va distruge niciodată legăturile dintre cer și pământ. Iubirea – laitmotivul existenței.
O nouă călătorie literară, o nouă poveste care vorbește despre trecut, schimbare, emoție, evoluție și dorință. Poate și despre căutare, regăsire, entuziasm și pierderea lui, intuiție, nevoie și reîntoarcere la rădăcini – pentru a fi, trăi și simți, pentru a descoperi în inima satului libertatea și simplitatea de care strămoșii nu au reușit să se bucure. Istoria nu face altceva decât să ofere veșnicie satului românesc.
Parcă auzi glasul trecutului care vorbește despre adevăratele sacrificii și nesfârșitele lupte pentru supraviețuire, despre suferințe, pierderi iremediabile și alte detalii imposibil de imaginat.
După examenul de Bacalaureat, Ștefan a făcut prima alegere: armata, în detrimentul muncii în mină. Cum i se schimbă viața tânărului Ștefan? Nu l-am putut judeca pe Ștefan pentru faptul că visează, că dorește să urmeze propriul drum, oricât ar fi de greu. I-am apreciat foarte tare curajul de care a dat dovadă în fața argumentelor primite de la Ovidiu. Cât de greu îi va fi să-și convingă mama că vrea să revină în Suienii de Sus și la ce anume e dispus să renunțe? Nu a susținut niciodată că va fi floare la ureche, că pământul moștenit de la bunica e cea mai mare avere sau că se va descurca singur întotdeauna. Am apreciat că și-a susținut ideea că are datoria de a se strădui să reușească tot ce și-a propus – datoria asta este una față de sine. Greșește? Poate da, poate nu. Crezi că Ovidiu, viitorul soț al Irinei este bine intenționat?
În sfârșit spuneam răspicat ce-mi stătuse pe limbă toată ziua, încă de când plecasem de la Primăria din sat. Mama s-a uitat la mine cu o oarecare îndoială. (…)
—Tu nu te pricepi la agricultură, mi-a explicat. Iar șase hectare nu înseamnă chiar așa de mult pământ, însă, oricât ar fi, nu știi ce să faci cu el, asta e problema (…).
— Poate asta e calea ta, a zis destul de abătută.
De fapt, nimeni nu-i prea dă șanse lui Ștefan. Viața în Suienii de Sus nu pare a fi încurajată de nimeni. Începutul vieții la sat pare a fi ok, doar că foarte curând, Ștefan se descurajează. Să fie acesta momentul în care renunță și se întoarce acasă la toți ai lui?
Situația protagonistului se complică, relațiile cu cei de acasă devin oarecum tensionate. E dureros să realizezi că propria familie nu are încredere în tine, că până și ei te tratează ca pe unul care habar nu are de viața lui – neputincios și incapabil. Este Ștefan un orgolios hotărât să arate că reușește? Va putea schimba părea tuturor despre cine este și cât poate el să facă – pentru că își dorește?
Depărtarea de oraș, de cei rămași acolo îl va maturiza mult mai mult pe Ștefan, mai mult decât a făcut-o armata. Toate deciziile și descoperirile pe care urmează să le facă băiatul, îl vor ajuta oare să-și cunoască rădăcinile, propria familie și poate chiar pe el însuși? Fiecare pagină te înduioșează tare, te face să trăiești alături de Ștefan cele mai frumoase emoții – chiar dacă nu trece doar prin experiențe pozitive.
Cum de o întâlnește pe Călina și ce rol va avea ea în viața lui? Cât de frumos curge toată povestea asta – parcă ”spală” toată negativitatea, aduce lumina și strălucirea speranței în mai bine, curăță și netezește drumul spre înainte.
Relația dintre cei doi cu tot ce înseamnă ea transformă povestea, îi dă o doză perfectă de profunzime – fără să se exagereze, fără să se forțeze nimic. Dialogul lor este dozat perfect – cei doi au întotdeauna atitudinea care trebuie și nu lipsește niciodată elementul care definește legătura lor – una care se sudează. Cei doi clădesc împreună ceva durabil. Vor rămâne împreună?
Cine anume s-a înșelat cel mai tare în privința lui Ștefan? Chiar cred că însuși Ștefan a fost unul dintre cei care s-a înșelat în privința propriei persoane. El, Ștefan, în primul rând. O dovadă de curaj, de putere și dorință care a deschis drumul spre propria viață. Căderea comunismului nu a însemnat nicio secundă o viață ușoară încă de a doua zi. Efectele comunismului și-au mai făcut simțită prezența o perioadă, iar Ștefan nu s-a dat înapoi de la a împlini dorința de a deveni fermier.
Poveștii nu-i lipsește decât continuarea. Și aș mai îndrăzni să zic ceva. Îi lipsește ecranizarea. Cât de mult mi-aș dori să vizionez romanul Istoria celor cuminți! Ar deveni și mai emoționantă, profundă și dragă sufletului meu.
Istoria celor cuminți deschide apetitul pentru povești scrise de Titus Radu.
Alte recenzii de la Titus Radu:
