Recenzie „Iubire amară” de Elena Ferrante

Romanul Elenei Ferrante m-a indus în eroare, și anume denumirea, credeam că o să citesc din nou despre o istorie banală, dedicată unui cuplu care, oarecum, cu mici diferențe, va repeta calea propagandistică a lui Romeo și a Julietei. Dar, spre plăcerea mea sadică, amărăciunea a fost una cu totul, și cu totul diferită!

Delia, care este personajul principal al acestui roman, revine în locurile natale la înmormântarea mamei sale. Moartea timpurie a acesteia a lăsat un stigmat asupra percepției de afecțiune, și curiozitatea acerbă de a elucida, cu propriile forțe, circumstanțele acelui deces monstruos. Pornește pe străzile din Napoli, orașul în care ea s-a născut, să afle cu încăpățânare cum au fost ultimele clipe petrecute de cea care i-a dat viață. Unde va duce această obsesie, sper să vă placă și vouă descoperirea de la finalul poveștii.

Lumea nu se împarte în cei buni sau răi, totul este relativ, hail to Einstein.

Toți sunt plini de secrete și fapte de care se feresc sau rușinează. Cartea este doldora de asemenea ecouri neplăcute. Minciuni, violență, sentimente contradictorii au împletit o stare agitată, care m-a făcut să vreau să citesc istoria cap-coadă, fără a scăpa vreun detaliu, fără stații omise!

Mi-am adus aminte de copilăria mea, cât de departe sunt eu de istoria Deliei…

Merg pe aceeași pâlnie cu restul poveștilor din lucrările faimoasei italience.