Dacă nu aș fi primit cartea asta cadou de la un preot, cu mult timp în urmă, cel mai probabil nu aș fi ajuns la ea. Și câte aș fi pierdut, în timp ce le-am aflat…
După ce am finalizat lecturarea acestei cărți, am căutat păreri despre ea, iar cuvintele părintelui Constantin Necula însumează, după mine, prima radiografie a cărții de față: „o sumă de întâlniri fundamentale”.
În primul rând, cine este autorul? Este un preot ortodox misionar, stabilit în Quebec, un îngrijitor spiritual al celor pe care îi acompania în viață și în moarte, în centre paleative sau cămine de persoane vârstnice, din Canada.
Dar, în afară de cine este preotul Octavian Blaga, mai important e ce l-a mânat să scrie o carte despre ceva atât de ușor de conceptualizat, la prima vedere, cum e Iubirea.
Din copilărie, autorul s-a aventurat în a afla ce este Iubirea, până lumina iubirii l-a găsit pe el, preschimbând ce-ul în cine, concluzionându-și căutarea printr-o declarație de dragoste către Ființa Iubire, Dumnezeu, și oferind celor la care vor ajunge aceste pagini, o lectură cu mult folos sufletesc.
Viața omului care acceptă și alege iubirea se schimbă, se metamorfozează ființa sa cu totul. Gândirea devine simplă, cuvintele și felul de a vorbi, de a relaționa se modifică. Înțelesurile celor trăite devine altul. Funcțiile psihicului se iluminează, având o privire panoramică și, în același timp, intimă asupra vieții și asupra ființelor. Simțurile i se schimbă. Văzul, pipăitul, auzul, mirosul, gustul unui astfel de om se transformă… Una astfel de om iubește oamenii cu o iubire infinită, eliberatoare, care-i face și celui de lângă el loc, nevăzându-se niciodată superior lui. Acel suflet nu mai știe unde începe și unde sfârșește iubirea și nici nu-l mai interesează…
Cartea ne poartă, nu neapărat în ordine cronologică, într-o împletire de relatări foarte interesante și reale, din viața pacienților preotului O. Blaga, cu frânturi autobiografice și căutări ale omului contemporan.
Printr-o fișă a postului, care pentru mulți oameni ar părea cel puțin bizară prin prisma faptului că preotul Octavian a stat la căpătâiul a trei mii de bătrâni, făcându-le trecerea cât mai lină, paradoxal, acesta a aflat cum să nu mori cât timp te afli în acest trup material. Iar toată această călătorie personală, cumulată cu darul de a putea asculta atâtea spovedanii sincere, l-au ajutat să facă distincția între iubirea strâmbă, egoistă, care denaturează adevărul, și iubirea ca Ființă Dăruitoare.
În ceea ce privește firul autobiografic al cărții, spre ce priveliște frumoasă m-au purtat pașii tânărului Octavian, absolvent de Fizică, care făcea primii pași spre misiunea vieții sale, călăuzit de întâlnirile revelatoare cu bunul Părinte Ghelasie de la Frăsinei, și fratele Varsanufie de la Pătrunsa – care se regăsea în singurătate -.
Când citești mărturiile celor care-și trăiesc ultimele crâmpeie de viață poate înțelegi mai bine cu ce te ajută să trăiești iubind. Sau să tinzi spre asta, mai bine zis. Unele povești de viață conțin întâmplări miraculoase pe care scepticii le-ar demonta, cel mai probabil.
Poate, la început, nu vei simți adâcimea fiecărui cuvânt, poate vei tinde să crezi că formulările sunt prea subiective, sau elogioase, dar pe măsură ce înaintezi în poveste, vei simți firescul și rolul fiecărei povestioare, și generozitatea inimii celui care le-a scris. Nici eu nu îndrăznesc să afirm că am putut înțelege pe deplin mărturiile celor care au experimentat trăirile acelea extraordinare, dar am simțit bucuria lor sinceră, extazul lor pur, și o dorință de a fi cât mai aproape de îndrăgostirea aceea neformalizată.
Dar cum să vărs din inima mea aceste cuvinte? Căror urechi să le mai spun? Căror inimi să le cânt? Cum să spun săgeții trase din arc spre o țintă iluzorie:”întoarce-te”? Cum să spun omului egoist pus pe căpătuire că singur își pune capăt zilelor? Cum să spun celui care caută cu poftă slava printre oameni că va găsi în loc invidia? Cum să-i explic celui care caută plăcerea egoistă că va găsi suferința? Dar celui care caută cunoașterea excluzând variabila iubirii că va găsi orgoliul și singurătatea?
Poate pe lista voastră de lecturi nu se află neapărat cărțile teologice, dar vă încurajez din inimă să luați în considerare această carte. Nu cred că nu veți găsi o poveste care să nu miște ceva în voi, sau să vă trezească anumite conștientizări. Religioși sau nu, cred că cu toții avem nevoie de rânduri de iubire. Plus că, poate fi ca o carte-mărturie plină de speranță, în marea învolburată a vieții.
Alte recenzii de la Octavian Blaga:
