Trebuie să recunosc că Iubita mea, Sputnik este prima carte a autorului Haruki Murakami pe care o citesc, deşi este unul dintre cei mai cunoscuţi autori japonezi.
Haruki Murakami este un autor contemporan care are la activ multe cărţi traduse în 50 de limbi şi răsplătite cu numerose premii.
Nu m-am documentat înainte să aleg această carte ca operă de început pentru a intra în lumea lui Murakami, am ales-o după titlu şi cred că bine am făcut.
Îmi aduc foarte bine aminte de prima noastră discuţie despre Sputnik. Ea-mi vorbea despre scriitorii beatnik, iar eu am auzit cuvântul greşit, „Sputnik”. Am râs amândouă şi aşa s-a topit tensiunea primei întâlniri. Că veni vorba, tu ştii ce înseamnă „sputnik” în ruseşte? În engleză se traduce prin traveling companion, tovarăş de drum. L-am găsit de curând într-un dicţionar. Dacă stai să te gândşti, ce coincidenţă ! De ce oare au pus ruşii un asemenea nume unui stelit artificial? Nu e decât o biată bucată de metal, care se învârte de una singură în jurul Pământului.
Aşa am păşit în lumea celor trei personaje Sumire, Miu şi K. Trei oameni aflaţi în căutarea iubirii, a împlinirii, a acceptării, trei oameni atât de singuri. Singurătatea este trăsătura predominantă a acestei cărţi.
De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulţi oameni pe lumea asta, toţi avem nevoie de altcineva şi totuşi ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se roteşte numai pentru a ne alimenta singurătatea?
Am închis ochii şi mi-am încordat auzul, gândindu-mă la urmaşii satelitului Sputnik, ce străbat şi acum spaţiul legaţi de Pământ numai prin gravitaţie. Suflete singuratice într-o închisoare de metal, se întâlnesc în bezna infinită a spaţiului, trec unul pe lângă celălalt şi se despart pentru totdeauna, fără vorbe, fără promisiuni.
Sumire se îndrăgosteşte de Miu, iar K de Sumire, iar aceste sentimente scot la iveală trăiri şi trecuturi fascinante, la limita dintre fantastic şi realitate. Neobişnuită fiind cu stilul autorului încă mă mai gândesc şi am variante diferite pentru anumite întâmplări din carte.
Partea de final a cărţii te aruncă cu o viteză năucitoare în esenţa ei, te scoate din ritmul domol de la începutul lecturii; este partea în care se întâmplă multe lucruri profunde emoţional şi psihologic într-un timp scurt.
Pentru fiecare dintre noi există unele lucruri pe care le putem avea numai într-o anumită perioadă a vieţii. Aceste lucruri sunt aidoma unei flăcări. Unii oameni, cei norocoşi, reuşesc s-o protejeze ca pe ceva preţios şi să o facă să crească, folosindu-se de ea ca de o torţă pentru a-şi lumina drumul în viaţă. Dar flacăra odată stinsă, nu mai poate fi aprinsă din nou.
N-aş putea să aleg un personaj din cele trei, toate mi-au plăcut la fel de mult, Murakami le construieşte cu o mare măiestrie, le integrează atât de bine în acţiune că ai impresia că-s mereu toate în prim plan.
O carte scurtă şi intensă astfel încât după ce o termini de citit mai rămâi cu gândul la ea câteva zile, o mai răsfoieşti, îţi mai pui întrebări şi mai cauţi răspunsuri.
Pot concluziona că: Da, îmi place Murakami !! o să-i adaug cărţile la lunga mea listă de lectură.
Alte recenzii de la Haruki Murakami:
