La sud de graniță, la vest de soare este prima mea întâlnire cu Haruki Murakami. Titlul este minunat și te îndeamnă să visezi cu ochii deschiși, dar povestea te lasă cu o mulțime de întrebări și nedumeriri. Până la urmă fiecare e liber să înțeleagă finalul cum își dorește. Eu am ales să dau credit realismului magic deoarece am o înclinație către astfel de povești.
Murakami ne propune o analiză a sexualității unui individ sau a vieții afective a acestuia. Oare am putea să mergem pe ideea că personajul nostru este un om frustrat, un nemulțumit sau este doar un visător și un romantic incurabil? Este oftatul după un suflet pereche sau nemulțumirea și saturația produsă de banalitate și comun?
Hajime este căsătorit, are două fete, are o situație materială destul de bună, dar nu este fericit. Starea lui sufletească este una de mulțumire, se simte confortabil în propriii papuci, dar sufletul lui tânjește după ceva care să îl scoată din cotidian și rutină. Este convins că și-a ratat dreptul la fericire în adolescență când relația de prietenie cu o colegă de școală a fost întreruptă din motive ce nu au ținut de el. Ajuns la 40 de ani, constată că a comparat femeile cu care a fost de-a lungul timpului cu acea prietenă și ea e singura la care încă visează chiar dacă relația dintre ei nu a fost de natură sexuală, ci doar de prietenie între doi copii.
Imposibilul se produce și cei doi se reîntâlnesc după câteva decenii. Prietenia se reînnoadă și Hajime simte că se îndrăgostește din ce în ce mai tare de această prietenă din copilărie chiar dacă ea rămâne pentru el un mister.
Este conștient că nu se comportă ca un soț și ca un tată responsabil. Își face procese de conștiință din cauza pornirii de a renunța la tot pentru această himeră. Dar simte că dacă ar pierde-o nimic n-ar mai conta pentru el. Tot ce-și dorește este să fie cu ea oricare ar fi prețul pe care trebuie să-l plătească.
Riscă tot ceea ce are: căsnicia, copiii, afacerea de dragul promisiunii fericirii cu toate că nimic nu-i garantează că va avea parte de ea. Aparițiile și disparițiile femeii la care visează îi provoacă șoc după șoc, de la extazul trăit în prezența acesteia la disperarea provocată de absența ei, Hajime trăiește un continuu vertij de agonie și extaz. Viața lui este un haos, nu-și mai găsește locul în propria casă și căsnicie și simte că asta e ultima lui șansă la fericire.
Și deși fericirea pare un fum, el tot încearcă să îl culeagă. Este o poveste destul de bizară despre iluzii deșarte, despre așteptări nerealiste, despre ignorarea realității în favoarea fanteziei. Mi s-a părut că s-ar plia pe vorba românească: a da vrabia din mănă pe cioara de pe gard.
Trebuie să recunosc că n-a fost chiar pe gustul meu și probabil va mai trece ceva timp până când voi mai încerca ceva de la Murakami.
Alte recenzii de la Haruki Murakami:
