Atenţie fani Supernatural, urmează o recenzie… de groază 🙂 Recent am primit „Jurnalul lui John Winchester” de Alex Irvine şi am ţopăit de fericire deoarece în sfârşit am prima mea carte de colecţie care face referire la serialul mult iubit. Aşa cum bine ştim, povestea lui Sam şi Dean Winchester este una foarte complicată şi porneşte de la moartea mamei lor, Mary Winchester. Aceasta a fost omorâtă de un demon şi începând din acea noapte, deci doi fraţi au rămas orfani practic de ambii părinţi, deoarece tatăl lor, John Winchester, şi-a dedicat viaţa răzbunării şi găsirii acelui demon, privându-i pe Sam şi Dean de dragostea paternă după care tânjeau atât de mult. În timp, cei doi fraţi au devenit şi ei vânători, urmând „tradiţia” de familie şi misiunea lor a fost să protejeze oamenii de tot ce este supranatural, dându-şi viaţa pentru acest ideal.

„Jurnalul lui John Winchester” a fost pentru câteva sezoane singului ghid al băieţilor, în el găsind toate informaţiile necesare desluşirii multor cazuri. De la informaţii despre persoane, despre monştrii, arme sau locaţii, John a pus bazele unui instrument foarte important pentru Sam şi Dean, la care au apelat foarte des.

Cartea este împărţită astfel: o parte dedicată cazurilor întâlnite de John în vânătorile sale şi una dedicată vieţii sale de familie. În prima, găsim detaliate informaţii despre monştrii vânaţi, de la poze, notiţe, istoric şi informaţii mitologice, la relatări din misiunile sale. Arată ca un fel de scrapbook, unde a adunat tot ce a putut găsi folositor referitor la acel subiect. Mi s-a părut foarte interesant şi în acelaşi timp am putut să fac multe legături cu episoadele pe care le-am văzut, ceea ce mi-a crescut nivelul de cunoaştere al legendelor care au pus bazele serialului.

A două parte tratează strict viaţa de familie, modul în care John a interacţionat cu băieţii săi şi regretele sale asupra celor pierdute în relaţia cu ei. Dacă până acum l-am cunoscut pe John mai mult din perspectiva lui Sam şi Dean, acum practic el ne spune versiunea sa. Scrie în jurnal cât de mult îi lipsesc băieţii săi şi relatează anumite momente pe care doreşte să le păstreze pentru totdeauna. De la prima dată când Sam a mers în picioare, la prima vânătoare la care l-a dus pe Dean, John ne spune cât de mândru este de ei şi cât şi-ar fi dorit să fie mai implicat în viaţa lor. Dacă până acum îl judecam, acum pot să spun că l-am înţeles într-un fel, realizând ce a pierdut după moartea soţiei sale şi am empatizat cu durerea sa. Ceea ce a trăit John a fost tragic şi chinurile prin care a trecut l-au schimbat, nemaiputând face nimic să schimbe cursul evenimentelor.

Recomand cu căldură acestă carte pentru fanii Supernatural, este foarte interesantă şi foarte bine documentată. Parcurgerea ei poate schimba perspectiva unora asupra personajului John Winchester şi aduce un plus de cunoaștere în acest univers deosebit ce aparent, este un izvor continuu de inspiraţie pentru creatorii serialului.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Books express

Titlu: JOHN WINCHESTERS JOURNAL
Autor: Alex Irvine
An apariție : 2009
Editura: IT BOOKS
Nr. Pagini: 218
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2808

Alte recenzii de la Alex Irvine:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 7 luni și a scris până acum 671 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments