Înainte de toate, trebuie să menționez că mă tot feresc de romanele Science and Fiction, oricât de scurte ar fi ele. Mai ales de cele care parcă de cheamă în felul ăla „hei, haide să îți prezint nava”. Nu m-au atras niciodată, același lucru îl pot spune și despre cărțile cu vampiri sau alte creaturi. Până la urmă, tot omul rămâne cel mai frumos mister. Am citit romanul acesta din pură curiozitate, deoarece l-am văzut prin bibliotecă. Cred că l-am cumpărat vrând să-mi rotunjesc plata, deoarece n-a fost tocmai scump.
Încă de la primile pagini, mi-am dat seama că nu voi citi un roman pur SF, deoarece autorul, Steven Gould, îmbina realitatea cu bifcțiunea într-un mod neconvențional, din care reieșea încercarea dramatică a unui adolescent, Davy, de a rezista asupra presiunii manifestate de tatăl său alcoolic și nepăsător și tristeții survenite din urma abandonării de către mama sa la o vârstă destul de fragedă. Trăind un comșar, viața lui Davy capătă noi sensuri în momentul în care, într-o belea de proporții, acesta, ca prin minune, ajunge dintr-un loc în altul, printr-o simplă săritură. Speriat, dar având totuși simțul rațiunii, acesta își dă seama că viața sa are să se schimbe: se poate teleporta doar printr-o simplă săritură, dar doar în locurile în care a mai fost deja și pe care le poate vedea.
Viața lui Davy se schimbă – pleacă de acasă, jefuiește o bancă pentru a-și asigura traiul material, se îndrăgostește, însă nu-și folosește puterea de a se teleporta pentru acțiuni ilegale. Dimpotrivă, nu puține au fost momentele în care s-a angajat – precum un erou tipic – în pedepsirea răufăcătorilor și a criminalilor. Tocmai asta mi se pare oarecum clișeic la romanele de acest gen, faptul că super-mega-extra eroul cu puteri supranaturale este, de obicei, tipul bun sau tipul rău, care luptă pentru a salva lumea sau, respectiv, pentru a o cuceri și conduce. Sau, altă tagmă surprindea cea din ceruri, în care navele extraterestre și cu tehnologii inovatoare se luptă între ele ca într-un joc video. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, sunt cărți SF care sunt foarte bune – cred – dar eu nu am găsit-o încă pe cea potrivită; asta pentru că nici nu prea caut.
Așadar, viața lui Davy se schimbă, ajungând în momentul în care își dorește să-și cunoască mama, însă totul este dat peste cap când își dă seama că aceasta este prinsă într-un avion luat sub stăpânirea teroriștilor africani. Neputând să facă nimic – atât din motive de securitate, cât și din motive naționale, riscând să pună în pericol viața a numeroși pasageri – eroul nostru este nevoit să asiste la moartea mamei sale, o moarte crudă ce survine în urma atașării unei bombe de trupul femeii. Nu știu dacă să consider acest detaliu spoiler, ce-i drept acțiunea nu se derulează în jurul acestui lucru. Însă întâmplarea va avea repercursiuni în sufletul și acțiunile lui Davy.
Deși eu nu am apreciat-o tocmai „la valoarea ei”, cartea Jumper – oriunde, oricând a fost premiată cu numeroase distincții: „Cea mai bună carte pentru adolescenți”, oferită de American Library Association, „Alegerea tinerilor cititori” oferită de International Reading Association, fiind o lectură recomandată de International Teachers’ Association. De asemenea, Orson Scott Card spune că această carte este o „lectură foarte plăcută indiferent de vârstă, mi-a reamintit cum am început să iubesc science-fictionului”, iar Library Journal spun că romanul surprinde „o doză consistentă de suspans îmbinată cu o seducătoare poveste de dragoste, într-o aventură SF ce te ține cu sufletul la gură.”
Da, așa o fi. Dar gusturile diferă. V-o recomand cu mare drag, mai ales dacă sunteți iubitori ai genului. Lecturi plăcute!
Alte recenzii de la Steven Gould:
Nici eu nu sunt fan al cărţilor SF sau a celor cu vampiri 😀 Când citeşti o carte bună SF, please do tell.
Mulțumesc că ai trecut pe aici. Dap, cu siguranță am să-ți zic dacă se nimerește să citesc vreo carte SF bună. Zi faină!