Recenzie: „La cumpărături cu bebe” de Sophie Kinsella

de | nov. 7, 2019 | Beletristică, Chick Lit & Romance, Dragoste, Recenzii cărți

“La cumpărături cu bebe” de Sophie Kinsella este cea de-a cincea carte din seria “Shopaholic” a celebrei scriitoare de romane pentru femei. Sophie Kinsella este de fapt pseudonimul literar al lui Madeline Wickham, o scriitoare britanică. Cartea a fost publicată inițial în anul 2007. Face parte din lecturile Chick lit pline de umor și romantism, pe care le parcurgem uneori noi femeile cu mare interes.

Probabil cunoști și poate ai văzut filmul Mă dau în vânt după cumpărături(Confessions of a Shopaholic)” din 2009

Acesta a fost adaptat după cartea cu același nume al autoarei. Celelalte cărți ce fac parte din seria Shopaholic sunt „Mă dau în vânt după cumpărături”(2000), „Goana după cumpărături la New York”(2001), „La cumpărături în rochie de mireasă”(2002), „La cumpărături cu sora mea”(2004), „La cumpărături cu Minnie”(2010), „Shopaholic to the Stars”(2014), „Shopaholic on Honeymoon”(2014), „Shopaholic to the Rescue”(2015) și „Christmas Shopaholic”(2019).

Seria literară ce face parte din genul Chick Lit o are în prim plan pe jurnalista Rebecca Bloomwood

În toate aceste romane amuzante și fashion cititorii îi urmăresc aventurile prin viață și prin escapadele sale la cumpărături. De data aceasta Becky este însărcinată și cât se poate de fericită. Ea lucrează la unul dintre cele mai mari magazine din Londra. Este la vânătoare de case împreună cu soțul ei, Luke. Și da, așteaptă un copil, căruia deja îi conturează o garderobă demnă de un mic star.

Tânăra este încântată de toate aceste evenimente. Dar shoppingul nebun va rămâne și de această dată mica sa plăcere ascunsă. Mai ales de când își dă seama că acest hobby o ajută și cu grețurile de dimineață. Becky este în căutarea celui mai frumos cărucior pentru copii. Își imaginează și decorează camera viitorului bebe după ultima modă. Dar, de asemenea, este obsedată să aibă cel mai cool medic obstetrician. Dacă este posibil, chiar un medic care se ocupă de celebritățile londoneze.

Însă ghinion, Rebecca va afla curând că noua sa obstetriciană este chiar fosta iubită a lui Luke

O femeie inteligentă, frumoasă și cultă. Atunci dependenta noastră de cumpărături începe să se îngrijoreze mai mult de soarta căsniciei ei decât de bebele din burtică. Ea va începe să-și pună întrebări despre legătura dintre soțul ei și doamna doctor. Mai ales de când aceasta din urmă chiar îi va da motive să își facă griji.

Ca orice femeie va avea îndoielile ei și asta va stârni mici necazuri în viața lor fericită de cuplu. Însă totul este bine când se termină cu bine. Și cu ajutorul umorului ei, a inteligenței și a cunoștințelor din modă, Becky va triumfa ca întotdeauna. “La cumpărături cu bebe” de Sophie Kinsella este o carte lejeră, plină de umor, care poate fi citită ca un refresh de către femeile ce vor să se destindă prin lectură.

Titlu: LA CUMPĂRĂTURI CU BEBE
Autor: Sophie Kinsella
An apariție : 2008
Editura: POLIROM, COLECȚIA CHIC
Nr. Pagini: 528
Limba: Română
Gen Literar: Literatura de divertisment
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1688

Alte recenzii de la Sophie Kinsella:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 6 luni, 25 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments