Î
ncep prin a mărturisi că am de mult pe lista de așteptare această carte, tocmai pentru că am știut că parcurgerea ei necesită timp, implicare, atenție maximă. Și nu m-am înșelat.
Când vorbești despre Steinbeck, vorbești despre lumea rurală americană, relatată cu o măiestrie fără seamăn (nu degeaba americanii l-au numit scriitorul care-i cunoaște cel mai bine), vorbești despre personaje cu strașnice lupte interioare sau despre dragoste la superlativ. Așa că nu putea fi altfel nici în cartea ”La răsărit de Eden” (1952), romanul despre care autorul spunea:
”Scriu această carte pentru băieții mei… Le voi istorisi una dintre cele mai mărețe povești, poate cea mai mare dintre toate – o poveste despre bine și rău, despre putere și nevolnicie, despre iubire și ură, despre frumusețe și hidoșenie… este singura carte pe care am scris-o vreodată”.
”La răsărit de Eden” este o transpunere a poveștii lui Cain și Abel în decorul Văii Salinas din California. Două generații de frați – Adam și Charles Trask și Caleb și Aaron Trask – sunt urmărite de aceleași conflicte și frământări pentru câștigarea dragostei paterne. În timp ce un frate dobândește iubirea tatălui fără s-o dorească, celălalt luptă din răsputeri pentru acest drept.
Printre aceste traiectorii și personaje, se remarcă două figuri care dau cărții un plus de valoare spirituală: servitorul chinez Lee (un om drept, curajos, cu aplecare spre meditație și analiză interioară) și fermierul inventator Samuel Hamilton (un patriarh credincios, la care oamenii locului vin pentru a se veseli și a-și alina sufletele).
Dacă în familia Trask, averile se adună ușor sau se moștenesc din activități murdare, familia Hamilton, mult mai numeroasă, cu o casă așezată într-un teren neroditor, are parte de un alt soi de satisfacții; iubirea, înțelegerea, sprijinul dintre frați vin să demonstreze lumii că adevăratele valori sunt cele care încălzesc sufletul, nu cele care ne împodobesc trupul.
”La răsărit de Eden” mai este și despre bine și rău, laitmotivul cărții fiind acela că omul are „îngăduința” (din cuvântul ebraic timshel) de a stăpâni păcatul, de a-și alege viața pe care s-o urmeze, acesta fiind marele dar de la Creator.
Sunt multe de spus despre această carte și, cu siguranță, fiecare cititor îi va descoperi noi sensuri; cei însetați de dragoste vor afla că fără dragoste nu ne putem numi oameni, iar cei înclinați spre credință vor descoperi încă o dată că fără chin nu există mântuire.
Romanul „La răsărit de Eden” a fost ecranizat în anul 1955, în regia lui Elia Kazan, cu James Dean în rolul principal.
Spor la citit!
Alte recenzii de la John Steinbeck:
Cartea este arhicunoscuta. Din pacate, nu am citit-o pana acum 🙁
Da, este! Și am înțeles și de ce. Merită citită!