Când simt nevoia de a evada din anostul prezentului și a mă imersa într-o narativă învăluită în eleganța vremurilor trecute, mereu apelez la romanele clasice.
Iar unii autorii clasici, cum e și Emily Brontë, o scriitoare reprezentativă a literaturii victoriene, au profitat din plin de faptul că epoca victoriană a fost destul de ofertantă în ceea ce privește apetența publicului pentru povești care îmbină romantismul cu elemente gotice.
La răscruce de vânturi este unicul roman al autoarei, care a murit precoce, la doar 30 ani, neapucând să se bucure de faima romanului ei, acesta fiind publicat la un an după dispariția ei.
Citind biografia ei, intrigată de faptul că a avut o scurtă existență destul de tragică, (ca de altfel, toate surorile Brontë), am aflat că avea un caracter solitar, spiritul ei găsind un refugiu în ținuturile mlăștinoase din zona Yorkshire, lucru pe care îl va transpune în această carte.
La răscruce de vânturi a lăsat ca testament literar povestea de dragoste dintre Catherine și Heatchliff, o iubire distructivă care îi consumă pe protagoniști până dincolo de moarte (la propriu). Iar ecoul ei va reverbera peste două generații, pe parcursul a trei decenii.
Wuthering Heights, conacul – simbol pentru degradare morală, dominat de vânturile rele care prevestesc distrugere și haos, imprimă foarte bine tumultul interior și nefirescul comportamentului locatarilor lui.
Povestea e spusă la început din perspectiva domnului Lockwood, noul chiriaș de la Trushcross Grange, urmând ca firul ei să fie continuat într-o manieră mai profundă, din perspectiva menajerei familiei Earnshaw, Nelly Dean.
Stăpânul moșiei Wuthering, domnul Earnshaw, va găsi într-una din călătoriile lui un țigănuș orfan, pe nume Heatchliff, de care se va atașa foarte tare, și-l va aduce să crească alături de ceilalți doi copii ai lui, Hindley și Catherine.
Dacă la început cei doi copii îl vor primi în familia lor cu aversiune, peste ani, Catherine va ajunge să îl considere aidoma spiritului ei, acest lucru dovedindu-se extrem de periculos, pentru firea instabilă a lui Heatchliff, hăituit și umilit de fratele acesteia, care va reuși să-i iasă din grații bătrânului.
Heatchliff continuă să fie obsedat de Catherine, cu fiecare zi ce trece, și, pagină cu pagină, pe măsură ce evenimentele se precipită în defavoarea unui final fericit între ei doi, vom fi martori la abrutizarea spiritului lui. Dintr-un copil la locul lui, poate iute la mânie, cum ar spune Nelly, va ajunge să fie comparat cu însuși diavolul, diavolul de Heatchliff.
Iubirea poate transforma și-n rău, poate mistui totul în calea ei, dacă nu e bine dozată și direcționată. Unde, în alte povești clasice, iubirea înalță și înnobilează, aici atrage după sine damnare, ură, violență și, în final, moarte.
Datorită diferențelor de clasă bine împământenite în secolul în care a fost scris romanul, domnișoara Catherine va alege căsătoria de conveniență cu moștenitorul conacului de la Thrushcross Grange, firavul Edgar Linton.
Heatchliff, disperat, dispare din peisaj o perioadă, întorcându-se bogat, pornit să mistuie totul în jur, și însetat de răzbunare.
Prinsă la mijloc între firea ei pătimașă și dragostea distructivă pentru prietenul ei din copilărie, Catherine va fi răpusă prematur de boală, nu înainte de a-i da naștere lui Cathy, fetița ei și a lui Linton.
Heatchliff va încerca să împiedice apoi fericirea urmașilor lor, să-i facă aidoma lui, să înăbușe orice dovadă de omenie venită înspre el, continuând să existe în umbra resentimentelor și a stafiei iubitei. Până își va dormi somnul de veci lângă aceasta.
Chiar dacă dragostea din acest roman e diferită de dragostea considerată normală, nu am putut să nu admir faptul că, din perspectiva personajului principal, finalul poveștii lor e departe de a sta în moartea trupească.
Să te aștepți doar, când o vei citi, să te simți uneori nelalocul tău, să ții cont că vei descoperi ce e mai josnic din oameni; temele ei principale fiind iubirea patologică, răzbunarea, inegalitățile sociale.
Dar nu e totul numai plumburiu, precum atmosfera cărții. Finalul lasă o portiță deschisă pentru închiderea unui ciclu blestemat. Și mi-am revenit în fire. Să nu o ratați!
Alte recenzii de la Emily Brontë:
