Fanii seriei „Labirintul” de James Dashner sigur au aşteptat cu sufletul la gură această carte „Cod: Arşiţa”, deoarece din descrierea ei, sunt dezvăluite multe lucruri care ne-au măcinat intens în primele cărţi ale seriei:

Ce a fost înaintea Labirintului? Care este adevăratul scop pe care îl urmăreşte RĂU? Cine face parte din grupul B? Cine e cu adevărat Thomas? A fost alegerea lui – sau a tovarăşilor lui – să între în Labirint? Descoperă povestea lui Thomas şi află cum a construit un labirint pe care numai el l-ar putea distruge.

La fel de entuziasmată am început şi eu primele pagini ale cărţii, doar să ajung la concluzia că am formulat mai multe întrebări decât să primesc răspunsuri. Totul a părut un vis destul de ciudat, pe care nu am reuşit să îl interpretez aşa cum mi-am dorit. Cartea spune povestea personajelor noastre de acum mulţi ani, înainte să fie aruncaţi în Labirint şi să fie prinși în mijlocul celor citite în primele 3 cărţi. Acţiunea are loc după “Ordin să Ucidă” şi înaintea primului volum din seria Labirintul. Aici îi vedem pe eroii noştri cum au fost luaţi de lângă familiile lor şi antrenaţi în cadrul RĂU. Thomas este evident în centrul atenţiei, un copil inteligent şi special, căruia i s-a spus că se află aici pentru a fii ferit de lumea de afară, deşi majoritatea timpului era supus unor analize şi teste pe care nu le înţelegea. Primea însă mâncare bună, educaţie şi un acoperiş deasupra capului, ceea ce nu îi făcea şederea atât de groaznică. Într-o zi o întâlneşte pe Teresa şi devin buni prieteni. Evident vor fii alături de ei şi ceilalţi prieteni, de la Newt, Minho, Alby, la Chuck.

Povestea mi s-a părut bună, însă nu o pot compara cu celelalte 3 cărţi din serie. Atunci când mă gândesc la un prequel, doresc să primesc informaţii în plus sau lămuriri şi din păcate în această situaţie nu a fost cazul.. Am vrut aici să aflu mai mult despre scopul construirii Labirintului şi aportul pe care Thomas şi Teresa l-au adus în acest proiect. Ce anume urmăreau, cum au ajuns acolo? Structurarea cărţii a fost bună, acţiunea te ţine constant într-o stare de alertă şi 5 stele pentru paginile de final, ce m-au lăsat cu gura căscată.

Consider că fanii seriei trebuie să “închidă cercul” şi să citească şi această carte, pentru a-şi face o imagine completă asupra poveştii şi personajelor.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ramona Alexandra PopescuRedactor Booknation.ro9 ani, 8 luni, 26 zile672 articolelocul 2/12Toate articoleleBlog

Mă numesc Ramona şi îmi place să citesc, considerându-l cel mai frumos mod de a mă relaxa. Iubesc să scriu recenzii mai ales la poveştile de dragoste şi cele poliţiste, exprimându-mi ideile atât pe site-ul Booknation.ro cât şi pe blogul meu. Cel mai mare vis este să ajung într-o zi să cunosc autorii pe care îi admir.Booknation.ro pentru mine a venit ca o portiţă neaşteptată spre o echipă fantastică, ce îmi susţine iniţiativele şi mă impulsionează să vin cu idei frumoase şi creative. Pe lângă acest lucru, aici pot să vorbesc cu o comunitate numeroasă, cu care am aceleaşi pasiuni și care îmi poate înțelege dragostea pentru citit.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

3 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
simona

Buna, am ramas putin in ceata citind recenzia ta, pentru ca nu stiu nimic despre volumul 4. Seria Labirintului mi s-a parut interesanta, atat cat a fost. Acum observ ca e la moda, dupa aparitia unei serii de succes, sa se mai scrie o data povestea ori privita din punctul de vedere al unui personaj cheie al cartii, ori povestea dinaintea povestii, adica ce a fost inainte de actiunea propriu-zisa. Oricum, avand in vedere ca m-a fascinat aceasta serie, voi cauta sa citesc si urmatoarele doua volume. Multumesc pentru recenzie
O zi buna

simona

Multumesc