Recenzie „Legături primejdioase: Mâna destinului #1” de Nora Roberts

de | iun. 9, 2016 | Beletristică, Dragoste, Mister, Recenzii cărți, Romantism, Suspans

Mana destinului, Nora Roberts

Cum o descoperim pe Nora Roberts? Pe Nora Roberts o descoperim în vâltoarea de cumpărături când dăm iama prin orice librărie sau anticariat în care “ne spargem banii” noi, ăştia, îndrăgostiţi iremediabil de lectură. Dacă printre „sarsanalele” pline până la refuz avem şi cele două volume ale seriei Legături primejdioase, Mâna destinului şi Deznodământul, atunci ne putem declara câştigători.

Protagonista primului roman din seria Legături primejdioase, Mâna destinului, semnată Nora Roberts este Lila Emerson, îngrijitoare temporară de case. Făcând o paranteză, probabil după lectura acestui roman, mulţi dintre cititori o să se viseze o perioadă în postura de îngrijitori temporari de case. Cine nu ar vrea să locuiască de-a lungul unui an în diferite case din diferite oraşe şi singura grijă să fie aia de a apăra casa de hoţi în timp ce proprietarii sunt plecaţi liniştiţi în vacanţă?! Dacă mai eşti şi scriitor, automat eşti şi mai câştigat; peisaje noi, oameni noi, şi desigur, poveşti noi, sursă inepuizabilă de „material” pentru un scriitor.

Deci, a noastră Lila Emerson, scriitor de romane pentru adolescenţi, ce au ca poveste centrală licantropii, duce o viaţă simplă şi totuşi lipsită de monotonia unui simplu scriitor. Împinsă de curiozitatea tipică şi fiindcă „îi plac oamenii”, la ceas de seară obişnuieşte să mai tragă cu ochiul la vecini, prin lentila binoclului, bineînţeles, pentru claritatea imaginii. Lucrurile se precipită, însă, atunci când asistă la uciderea unei vecine din imobilul alăturat. Şocată de ceea ce vede, anunţă poliţia; de aici şi până la o serie de aventuri, împletite cu fiori de dragoste, nu mai este decât un pas.

Vecina ucisă este un manechin, Sage Kendall, acuzat de crimă este Oliver Archer, iubitul, care aparent s-a sinucis după înfăptuirea crimei. Singura martoră a tragicului eveniment, Lila este abordată de Ash, fratele lui Oliver, din dorinţa de a avea o imagine clară a evenimentelor, direct de la martoră. A doua zi, însă, apartamentul lui Julie Bryant, cea mai bună prietenă a Lilei, este călcat de hoţi, hoţi ce fură doar un parfum, o pereche de pantofi şi un ruj.

Ce au în comun o crimă şi un furt, în afară de Lila, martoră, în primul caz şi având adresa de corespondenţă apartamentul lui Julie, în al doilea caz? Beculeţe se aprind, asta e sigur. Dar şi cum te poate conduce o pereche de pantofi Manolo şi tonurile profunde ale unui parfum Boudoir pe urma unui criminal?! Doar femeile pot afla.

Mâna destinului este acel tip de lectură, cu iz de roman poliţist plin de suspans şi mister, şi în plus, o vrajă a iubirii ce pluteşte peste tot. Nora Roberts îşi invită cititorii în povestea tipică a micilor coincidenţe ce desăvârşesc mari destine, precum şi „mica lume” în care ajungi să întâlneşti anumite cunoştinţe exact unde te aştepţi mai puţin.

Nora Roberts se joacă de-a „mâna destinului” în Legături primejdioase şi îşi captivează cititorii prin aprinderea unei vechi iubiri adolescentine, dar şi prin legarea unor prietenii în situaţii mai mult decât ilare.

  • M-am descotorosit de nenorocit, am păstrat-o pe târfă.

  • Eu m-am descotorosit de nenorocit, o corectă Lila, şi am păstrat-o pe soţia jalnică şi ignorantă. Cineva trebuia s-o facă.

Mâna destinului este acea lectură plăcută, care nu numai că poate captiva iubitorii incurabili de romantism, dar îi pot tenta şi pe ceilalţi „nedeclaraţi” fani ai genului, datorită izului de mister şi suspans inepuizabil al romanului.

Cum au ajuns prietene de nedespărţit Lila şi Julie? Cine se află în spatele celor două crime? Ce răspunsuri vor găsi Lila, scriitoarea, şi Ash, pictorul? Dar, şi cine sunt protagoniştii ce reaprind flacăra iubirii adolescentine?, toate aceste răspunsuri le puteţi afla în Legături primejdioase, Mâna destinului, semnată Nora Roberts, un roman ce te ţine cu sufletul la gură şi îţi aminteşte că destinul te aduce unde vrea indiferent de manevrele pe care le faci.

Titlu: LEGĂTURI PRIMEJDIOASE: MÂNA DESTINULUI #1
Autor: Nora Roberts
An apariție : 2014
Editura: LIRA
Nr. Pagini: 166
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2939

Alte recenzii de la Nora Roberts:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 5 luni, 7 zile și a scris până acum 311 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barbalata Mirela

Interesant. Citesc Nora Roberts desi nu foarte des. Are carti bune altele mai putin bune .
Mersi de recomandare 🙂