Mi-am trăit trei sferturi din copilărie în comunism, am fost șoim și mai târziu pionier al Patriei, am urmărit programele de îndoctrinare câte două ore zilnic până în gimnaziu. Cartea Leei Ypi nu a avut secrete pentru mine, poate doar câteva curiozități, cum a fost doza de Coca-cola pe post de bibelou. Sau poate o fi existat și la noi moda asta, dar noi n-aveam bani pentru așa ceva. La noi era peștele din sticlă la loc de cinste pe macrameul de pe televizorul alb-negru.
Republica Socialistă Albania nu se deosebea prea tare de Republica Comunistă Romania și cel mai iubit fiu albanez, Enver Hogea pare frate de lapte cu cel mai iubit fiu român, Nicolae Ceaușescu. Au supt sigur de la același sân otrăvit. Lea Ypi are doar 11 ani când Enver Hogea dispare, dar este evident cât de îndoctrinată este la școală de învățător și cât de ușor se pot spăla creierele în condițiile în care părinții nu intervin și aleg (de înțeles de altfel) să o țină în necunoștință de cauză. Fetița este neconsolată la moartea dictatorului. Cea mai mare dorință a sa, cadoul pe care și-l dorește de ziua de naștere este poza înrămată a lui Hogea pe televizor lângă doza de Coca-cola. Este pe cât de trist, pe atât de ilar. Tragicomedia este omniprezentă pe toată perioada lecturii. Lea se simte vinovată și rușinată din cauza rudelor sale care au activat împotriva sistemului pe care ea îl iubește. Simte că este diferită de ceilalți copii din clasă, are o “biografie” care n-o ajută deloc – o bunică grecoaică scăpătată care îi vorbește în franceză, părinți intelectuali și plini de secrete, evazivi și dezinteresați când vine vorba de politică, un bunic dispărut la “universitate”. Modelul către care aspiră este total diferit de propria familie. Simte că sunt multe lucruri care îi sunt ascunse și cărora nu le prinde sensul, dar dragostea ei pentru partid este autentică. Este despre sensul diferit pe care libertatea îl poate îmbrăca în funcție de viziune și educația primită. Când protestatarii pro-democrație au ieșit în stradă și dărâmă mult-iubita statuie a lui Stalin, copila este siderată. După căderea comunismului, când i se poate în sfârșit relata adevărul, șocul este extrem și modificarea de identitate greu de asimilat. Schimbarea adusă de democrație i se pare la fel de nefolositoare și periculoasă pentru societate pe cât a fost socialismul. Mi-a dat senzație pe final că autoarea scrie cu o notă de nostalgie pentru regimul de tristă amintire sub care a copilărit care m-a luat prin surprindere și mi-a lăsat un gust amar.
Singura diferență dintre copilăria mea și cea a autoarei este că la noi nu a existat niciun război civil, deși am trecut și noi prin câteva Mineriade. Ambele țări au avut parte de un deceniu pierdut după căderea comunismului, unul caracterizat de inflație, de corupție, de jocuri politice și piramidale, de imigrație și privatizare (a se citi bișniță și jocuri de noroc). Au trecut de fapt mai bine de trei decenii și încă suntem pierduți în tranziție. Speram doar că albanezilor le-a mers mai bine și le-a fost mai ușor. Dar se pare că nu.
Lea Ypi simte nevoia să-și explice înclinațiile politice (adeptă a marxismului) și pune pe hârtie schimbarea pe care a fost nevoită să o simtă pe propria piele și datorită căreia s-a transformat dintr-o admiratoare înfocată a lui tătuca Stalin (o copilă naivă și îndoctrinată) într-o profesoară de teorie politică și filozofie în Anglia.
Ca o curiozitate, Nexhmije Hogea, soția fostului dictator albanez Enver Hogea, a fost des comparată cu Elena Ceaușescu.
„În întunecata galerie a soţiilor de tirani, Peninsula noastră Balcanică are două modele: Elena Ceauşescu, în România, şi Nexhmije Hogea, în Albania. Prima a devenit un model de ignoranţă şi îngustime la minte, obsedată de ideea de a primi titluri ştiinţifice – iar cu cât avea mai multe, cu atât se acoperea mai tare de ridicol. Cea de a doua s-a remarcat printr-o înclinaţie spre trivialitate şi printr-o cruzime fără egal, ceea ce i-a făcut pe albanezi să o poreclească «Pantera neagr㻓, scrie marele romancier albanez Ismail Kadare în prefața cărții „Sinistra doamnă”.
Liberă: Un copil și o țară la sfârșitul istoriei este volum câștigător al RSL Ondaatje Prize 2022 și finalist al Baillie Gifford Prize și Costa Prize for Memoir and Biography.
Alte recenzii de la Lea Ypi:
