Recenzie Liceenii în Alertă de George Șovu

de | nov. 28, 2014 | Literatura Română, Recenzii cărți, Suspans

liceenii-in-alerta_1_produs

Liceenii în alertă de George Șovu este o carte care mi-a plăcut poate chiar mai mult decât filmul. Am descoperit seria de cărți relativ recent și am devorat-o fără rețineri. Un amestec de romantism și carte polițistă reiese atât din filele cărții, cât și din scenele filmului.

Dana, Geta, Ionică și Cosmin, care îl înlocuiește pe Mihai, sunt cei pe care cartea îi are in prim plan. În plan secundar, ca adjuvant la desfășurarea acțiunii apare fratele lui Ionică și prietena lui și chiar profesoara Isoscel. Față de primele cări când pe toți îi caracteriza o nebunie, un comic, o veselie, toate specifice tinereții și adolescenței, acum toți sunt mai maturi. Ionică este responsabil pentru fratele lui și încearcă să îl readucă pe calea cea bună, nu vrea să o piardă pe Geta, dar nu-și poate ține în frâu gelozia, pe Cosmin vrea să-l ajute și iau urma unei bande de traficanți de droguri, apoi trebuie să iasă el însuși din bucluc când poliția crede că el e un infractor.

Viața Getei și a lui Ionică începe să se complice atunci când află că fratele său consumă droguri, iar el este luat drept un infractor și arestat pe nedrept. Totul începe să se lege și pentru a-și ajuta prietenul să dea de urma mafiei, dar și pentru a-și scăpa fratele de patima drogurilor, intră într-un joc periculos. Cei doi merg sub acoperire să descopere sursa drogurilor și dealerii lor. Dana nu vrea să-l lase pe Cosmin să se implice, Cosmin este îngrijorat pentru ea pentru că este ziaristă și ia interviuri unor oameni dubioși. Se vede clar cât s-a schimbat Dana: e mult mai curajoasă, mai arăgoasă, prietenia cu Geta nu mai e ce a fost, e distantă și rece. Ionică e mult mai protectiv, mai matur, un adevărat cap de familie. Responsabil, mai actor ca niciodată și mai hazliu, face tot farmecul cărții.

Isoscel, profesoara severă de care se temeau toți elevii, a devenit cu totul altă persoană în această carte: apropiată de foștii elevi, și-a botezat până și câinele Ionică de drag pentru elevul său. Are o soră geamănă care îi va ajuta pe foștii elevi să-l ascundă pe Ionică până reușesc ei să-i dovedească nevinovăția. Este frumos cum colaborează toți să-l scape pe Ionică. Prietenia este un sentiment puternic care unește oameni chiar cu idei total diferite despre viață și în situații critice prietenia și legătura lor de suflet este testată. Cartea are un ritm alert, mai lente și mai romantice sunt scenele dintre fratele lui Ionică și Sandra, prietena lui, doi copii inocenți care vor să descopere tainele iubirii și sexualității lor.

Îmi place la George Șovu că știe să creeze povești frumoase, povești pe care le recitești deși ai trecut de ani buni de perioada liceului și pune suspans în ele. Acel suspans care te lasă în aer în momente importante, care cască întrebări și le lasă fără răspuns. Personajele capătă trăsături în mintea cititorului care nu numai citește, dar și îmbogățește conținutul cărții cu propria imaginație și fantezie.

Recomand această carte tuturor, indiferent de vârstă și ocupație!

Titlu: LICEENII ÎN ALERTĂ
Autor: George Șovu
An apariție : 2008
Editura: UNIVERSITARA
Nr. Pagini: 174
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2572

Alte recenzii de la George Șovu :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Oana Pauna a fost redactor Booknation.ro și a scris 45 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Pauna aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments