Recenzie ”Magia Sângelui” de Tracy Deonn

de | sept. 6, 2023 | Recenzii cărți

Cavalerii mesei rotunde revin în timpurile noastre!

Dacă în primul volum Bree era o simplă tânără care s-a înscris la o școală nouă, acum o avem în față pe descendenta Regelui Arthur! Încă de când a aflat de existența magiei, întreaga ei viață a luat o cu totul altă întorsătură. Bree a aflat de societatea secretă de descendenţi ai mesei rotunde a regelui Arthur. Acum, ea înțelege că toți aceștia, împreună cu legendarii, se ocupă cu lupta împotriva celor mai întunecați demoni.

Bree, Selwyn şi Nick pornesc în acest volum într-o călătorie care îi va schimba și care le va scoate la iveală adevăratele lor rădăcini. Cine ar fi crezut că niște simplii studenți din Universitatea din Carolina ascund atâta eter și atâta magie? Cine ar fi crezut, de fapt, că încă mai există speranța la o lume magică? Și nu oricare lume, una în care Regele Arthur și Cavalerul Lancelor încă veghează! Una în care Excalibur tocmai a fost scoasă din stâncă…

Pornind pe urma legendelor, Bree împreună cu prietenii ei sunt pe cale să trăiască cea mai mare aventură a vieții lor. Însă vor face față oare trădărilor, pierderilor și tuturor destăinuirilor care îi așteaptă? Cu toții au același scop, cu toții poartă pe umeri legendele arthuriene. Însă, oare vor reuși să mânuiască magia fără să verse prea mult sânge?

Rătăcesc printre amintiri, închid strâns ochii, îi deschid din nou. Nimeni altcineva nu poate vedea asta, îmi spun, cercetând cu privirea grupul pentru ultima dată. Nimeni…

Legendarii lui Tracy Deonn au fost o adevărată încercare!

Recunosc că mi-am dorit acest volum, sperând că stilul de scriere al lui Tracy Deonn se va schimba. Speram că a evoluat ca și autor de la primul volum încoace. Numai că atunci când am văzut această micuță cărămidă de carte, am înțeles că va fi un drum la fel de lung ca cel din primul volum. Iubesc cărțile lungi, iubesc poveștile care par fără sfârșit. Dar știți ce nu iubesc? Cărțile lungi cu o acțiune din care lipsește dinamica.

Am citit greu acest volum și mi-aș fi dorit să fie altfel, dat fiind faptul că iubesc din toată inima legendele arthuriene și că aceasta este prima serie care le are la bază pe care o citesc. Mi-a fost greu să îi văd pe protagoniști ca fiind doar niște tineri de șaisprezece ani. Bree părea mult prea mult ca un copil, deci, presupun că se explică vârsta.

Nu pot să spun că am anticipat finalul, însă, având în vedere ce impact ar fi trebuit să aibă, cred că ar fi trebuit să vărs câteva lacrimi, însă acest lucru nu s-a întâmplat, oricât de mult mi-am dorit să îmi placă această serie!

Regele Arthur și-a ales bine urmașii!

Privind aceste coperți minunate, Regele Arthur chiar și-a ales bine urmașii! Personajele desenate pe cele două coperți sunt o încântare! Păcat că povestea nu a fost pe gustul meu. Deși am înțeles că se zvonește printre cititori că va fi și un al treilea volum, nu știu dacă mai doresc să îl citesc și pe acela.

Nu rezonez cu stilul de scriere al autoarei, dar poate că este numai opinia mea. Cine știe ce va ascunde finalul acestei serii?

Este clar că un astfel de final are nevoie de un deznodământ, însă, vouă poate vă va plăcea mult mai mult această serie! Evident că nu am putut să nu mă gândesc la Aventurile lui Merlin cât citeam, lucru care m-a făcut să dau cu adevărat o șansă acestui volum. Dar, așa cum spun eu mereu, gusturile cititorilor sunt diferite. Așa că, dacă vreți să citiți o serie despre Legendele Arthuriene, Legendarii vă așteaptă! Vă doresc lecturi minunate tuturor!

Titlu: Magia Sângelui
Autor: Tracy Deonn
Traducător: Anca Irina Ionescu
An apariție : 2023
Editura: BOOKZONE
Nr. Pagini: 656
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 8759

Alte recenzii de la Tracy Deonn:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

Recenzie ”Hoțul de cărți” de Markus Zusak
Recenzie ”Hoțul de cărți” de Markus Zusak

Povestea tragică a unui Hoț de cărți: Nicio tragedie din istorie nu a lăsat în urmă atâta durere precum nazismul, iar Hoțul de cărți este una dintre acele povești care reușesc să ne amintească faptul că, dincolo de cifre și statistici, au existat milioane de oameni cu...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 5 luni, 3 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments