Foarte reușită versiunea lui Tóibín și absolut convingătoare vocea lui Mann. Mi-a plăcut foarte mult. Este una dintre lecturile de top ale anului 2023. Reușește să expună atât de detaliat și de intim povestea acestei familii încât îți dă senzația că autorul a trăit ani buni în sânul ei. Suferințele, disfuncționalitatea, dezrădăcinarea, rivalitatea, răcirea apărută între membrii de-a lungul anilor sunt analizate atent și cu foarte multă empatie și grijă. Am citit și Casa numelor de Toibin și am fost la fel de impresionată de stilul lui narativ. Dar Magicianul nu este prima încercare de biografie ficționalizată scrisă de Toibin. Cu aproape două decenii înainte de apariția acestei cărți, îi era publicată altă carte ce urmarea viața unui clasic al literaturii universale, americanul James Henry. Cartea se numea Maestrul și a ajuns bineînțeles și în lista mea de must-read.
Magicianul este până la urmă o biografie ficționalizată a omului care a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru operele scrise. Thomas Mann s-a născut într-o familie bogată, fiu de senator și negustor de grâne, iar pe line maternă, cu descendențe braziliene. Dintre cei șase copii ai săi, patru vor deveni la rândul lor și scriitori. De asemenea, fratele său, Heinrich Mann, este un cunoscut romancier și dramaturg german. Persecutat și înspăimântat de regimul nazist, emigrează în 1938 cu toată familia în SUA, după ce petrece patru ani de zile în expectativă în Elveția. Abia în 1944 reușește să obțină cetățenia americană, fiind foarte rezervat în ceea ce privește declarațiile despre regimul nazist.
Tóibín reușește să împletească trăirile interioare, stările, emoțiile, situațiile pe care le trăiește Mann cu momentele de inspirație în care își scrie legendarele romane: Muntele vrăjit sau Moarte la Veneția. Pe fundal urmărește și ascensiunea dictaturii naziste în Germania și repercusiunile pe care acest lucru le are asupra Europei, culturii și evreilor deoarece soția lui Mann, Katia, avea origini evreice. Cu toate că America și evreii aveau așteptări ca acesta să intervină și să denunțe public regimul nazist, ca persoană publică, Mann a fost foarte rezervat poate și datorită faptului că părinții soției rămăseseră în Germania și nu voia să fie luați în colimator din cauza unor eventuale declarații ale sale. Opinia publică nu a privit cu ochi buni această reținere și din această cauză probabil și cetățenia americană i-a fost acordată destul de greu după câțiva ani de la stabilirea în State. Până la urmă este convins să-și declare simpatiile și antipatiile deschis chiar dacă spațiul public nu-i făcea plăcere, îl incomoda și prefera solitudinea și liniștea biroului său de scris.
Pe lângă partea biografică, este un roman de ficțiune istorică deoarece pune accent pe evenimentele ce au declanșat al Doilea Război Mondial și pe planurile sistematice de pregătire ale naziștilor pentru acest război.
Dar bineînțeles că tema principală de dezbatere în ceea ce privește criticii și susținătorii acestei cărți o reprezintă dezvăluirea și expunerea homosexualității reprimate a lui Mann în ciuda căsniciei lui fericite cu aceeași femeie vreme de jumătate de secol. De asemenea sunt redate înclinațiile homosexuale a trei dintre copiii săi pe care aceștia, contrar discreției paterne, le-au afișat public chiar cu ostentație. Din cauza acestor lucruri, avem parte de o adevărată saga de familie, cu numeroase tragedii, schimbări și pierderi. (urmărim firul vieții și relațiile pe care Mann le-a avut atât cu soția și propriii copii, cât și cu mama, tatăl și fratele său). Între Mann și fratele său a existat mereu o mare rivalitate generată de celebritatea și de talentul lor de scriitori, dar și de opiniile politice și profesionale diferite. În ciuda acestor lucruri, Thomas l-a susținut întotdeauna financiar pe Heinrich.
Deși cartea n-a reușit să mă facă să simpatizez cu bărbatul Mann (din cauza rezervelor, neîncrederii și reținerii care mi-au dat senzație de egoism și indiferență față de ceilalți), lectura ei a fost mai mult decât captivantă pentru mine, iar personajele feminine mi s-au părut magnifice.
The Nazis, he realized, were not like the poets of the Munich Revolution. They were street fighters who had taken power without losing their sway over the streets. They managed to be both government and opposition. They thrived on the idea of enemies, including enemies within. They did not fear bad publicity—rather, they actually wanted the worst of their actions to become widely known, all the better to make everyone, even those loyal to them, afraid.
Alte recenzii de la Colm Tóibín:
