Recenzie “Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald

de | iul. 7, 2021 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Convingerea multora că banii aduc fericirea este contrazisă de romanul Marele Gatsby al scriitorului american F. Scott Fitzgerald. Personajul principal, Jay Gatsby, își depășește condiția socială. Născut într-o familie săracă el reușește să devină milionar. Aflăm că s-a îmbogățit din afaceri necinstite, că și-a schimbat numele pentru a-și ascunde originea umilă, vedem că dă petreceri după petreceri, care mai de care mai extravagante… Mai aflam că, în urmă cu cinci ani,  s-a îndrăgostit de o fată și acest fapt l-a motivat să-și câștige averea.

Odată ajuns fabulos de bogat, ne întrebăm Ce așteaptă Gatsby de la viață? Din păcate, el rămâne prizonierul unui vis, vrea sa reînvie dragostea dintre el și Daisy. Faptul că Daisy nu l-a așteptat, și-a întemeiat o familie, are un copil, nu îl pune pe gânduri pe Gatsby. El vrea să recâștige dragostea ei, să fie fericit alături de ființa iubită. Aproape cinci ani Gatsby s-a hranit cu visul său: dragostea pentru  Daisy. Si visul s-a transformat într-o uriașă iluzie. Când în sfârșit o reîntâlnește, simte diferența  dintre Daisy cea din visul său și Daisy cea reală .

Expresia de perplexitate revenise pe faţa lui Gatsby, ca şi cum ar fi început să simtă o îndoială vagă în ce priveşte calitatea fericirii lui actuale. Trebuie să fi fost clipe, chiar în acea după-amiază, când Daisy fusese dureros de departe de visul său – şi asta nu din vina ei, ci tocmai din cauza uriaşei vitalităţi a iluziei lui.

Acum, ceea ce-l fascina la Daisy era vocea.

Cred că vocea ei era ceea ce îl fascina în primul rând acum, cu acea căldură febrilă, mereu schimbătoare, desigur din cauză că la vocea ei nu putuse visa îndeajuns – vocea ei era un cântec fără moarte.

Banii și cum au fost ei obținuți  sunt două din temele principale tratate în carte. Fitzgerald împarte clasa bogată din America anilor 1920 în două: cei cu bani vechi si cei cu bani noi. Faptul că Daisy Buchanan reușește cu vocea ei să-i farmece pe cei din jur nu este întâmplător. Modul ei dezinvolt de a vorbi reflectă statutul ei social: s-a născut bogată, acum este și mai bogată, iar banul îi dă putere, se simte privilegiată.

— Vocea ei e doldora de bani, spuse Gatsby deodată. Asta era. Nu înţelesesem până atunci. Era o voce încărcată de bani – acesta era farmecul inepuizabil care vibra, urca şi se stingea, clinchetul glasului, sunetul muzical al vocii ei…

Gatsby este disprețuit de cei cu bani vechi și va fi trădat de aceștia. Până la urmă ascensiunea sa pe scara socială nu îi va aduce fericirea. Dacă vrei să-ți testezi cunoștințele despre romanul Marele Gatsby poți accesa Quiz “Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald.

Titlu: MARELE GATSBY
Autor: F. Scott Fitzgerald
An apariție : 2021
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 224
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2349

Alte recenzii de la F. Scott Fitzgerald:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Alexandra Mircea a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandra Mircea aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments