„Memoria clipei” de Adrian Timofte începe încet, încet cu o poezie intitulată „Poetul” care te îndrumă spre o călătorie plină de clipe puternice, care te marchează, care te face să simți că trăiești, că visezi, că simți…
„Dintr-un colț sfios privește
Tânărul cu plete mari.
Rezemat e de perete
Și cu o mână-n buzunar.”
Cu fiecare poezie citită am trecut printr-un alt sentiment, de la iubire la dispreț, de la fericire la tristețe și invers.
Până am ajuns la povestiri am trecut prin fiecare sentiment pe care poate să îl simtă un om, și am continuat cu povestirile. Autorul Adrian Timofte adună în această carte povestiri asemănătoare cu acele povești spuse de bunica sau bunicul în fața șemineului sau înainte de culcare.
Fiecare poveste are firul ei epic, personajele ei, o doză mică de umor și realitatea care te lovește din când în când.
„-Nu se taie nici un animal, mătușă Mărie.
Președintele a spus că iar a venit ordin de la Partid că sunt interzise sacrificările – trebuie carne la contract.”
Am rămas impresionată și de nota originală regăsită în carte, semnătura autorului care îți oferă autenticitatea de care ai nevoie pentru a crede în fiecare cuvânt exprimat de autor.
O carte care trebuie citită în liniște cu o cafea sau un ceai fierbinte pentru a savura memoria clipei.
Felicitari!