Fiecare rând din cartea lui Par Lagerkvist este un amestec de filosofie, luptă lăuntrică și căutare, perfect omogenizat într-un cerc de sentimente și presentimente în care teluricul și ancestralul se întrepătrund în scânteietoare biciuiri de penetrante cugetări.
”Philos” și ”Sophia” își trag seva din zbuciumul Greciei Antice, un zbucium oarecum cauterizat de galopul anilor scurși cu nemiluita între Geneză și Ziua de Mâine, glazurată adeseori cu incandescente majuscule de febrilitatea rugăciunilor care încă mai caută răspunsuri în tăcerea cerului mult prea înalt.
Lupta cu sine, care nu este angoasantă, dar nici delăsătoare, invocă umplerea golului lăuntric, acolo unde coroziva îndoială macină totul sub rătăciri de explorator însetat de nimicuri analgezice.
Găsim în cartea intitulată ”Moartea lui Ahasverus” învolburate influențe din Nietzsche, poate chiar și din Feurbach, însp doar într-o oarecare măsură.
Existența sau inexistența divinității nu este pusă la îndoială, cel puțin nu în sensul ateist al răstălmăcirilor găunoase, ci mai degrabă sub forma justificării anumitor acțiunii și poate chiar a unor non-acțiuni, totul trecut prin furcile caudine ale veșnicelor întrebări fără răspuns, care oscilează între cucută și ambrozie.
O carte foarte bună!
Lectură plăcută!






