Lumea scriitorului scoțian Andrew Crumey din romanul Muzică într-o limbă străină este una aparent distopică, clădită din fărâme de întâmplări și personaje alunecoase care, printr-un concurs de împrejurări, favorabile sau nefavorabile, reușesc, oarecum, să ajungă la capătul drumului.
Dar, acest capăt al drumului este de fapt continuarea aceluiași inepuizabil crum, poate nu ca o firească continuitate a destinelor li a caracterelor personajelor, cordonul ombilical al împovărătoarei eredități estompându-se la un moment dat, ci mai degrabă ca o încercare de justificare a truismelor, a măruntelor fapte care, adunate de-a lungul timpului, alcătuiesc un indubitabil mausoleu al existenței.
La prima vedere, citind această teribilă poveste în poveste, cu dese imixtiuni prin desele și subitele treceri de la un personaj la altul și în mod inevitabil de la o întâmplare la alta, nu poți preciza cu exactitate care este pilonul principal al acestei povestiri, ca și cum laitmotivul nu ar fi necesar.
Astfel Andrew Crumey apelează la subversiva metodă a unei utopice anarhii stilistice, presărând învolburate încolăciri oarecum derutante și totuși îndreptățite, ca o motivație pertinentă a dualismului atrofiat de matrițările unor stafidite nușe ale cognoscibilității.
Pătrunzând dincolo de zidurile existențelor anodine lumina dint tabloul înghițit de un alt tablou, care caracterizează, în opinia mea,romanul Muzică într-o limbă străină clădește lumea de dincolo de lume cu ajutorul cuvintelor extirpate din necuvinte.
O carte cu povești care au un ritm leneș și totuși penetrant, cu filosofii pline de tâlc și lăuntrice introspecții halucinante.
Lectruă plăcută!





