Recenzie Născută din Fum și Os de Laini Taylor

de | apr. 12, 2017 | Dragoste, Fantezie, Ficțiune, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Genul Young Adult întotdeauna este pentru mine o provocare și încerc să găsesc povești din ce în ce mai deosebite, care să îmi atragă atenția și să mă captiveze.
Așa s-a întâmplat și cu “Născută din Fum și Os” scrisă de Laini Taylor. Recunosc, m-a atras sumarul și am zis că trebuie să încerc această “alegorie” imediat.

Încă de la primele pagini am fost fascinată de modul diferit de narare al autoarei, chiar complicat uneori. Nu îmi este rușine să recunosc faptul că am citit aceeași pagină de mai multe ori pentru a înțelege mesajul/acțiunea, deoarece este destul de greu de asimilat. Bravo lui Laini pentru acest stil deosebit pe care și l-a ales, a reușit să mă impresioneze în mod plăcut.

Karou este o tânără studentă la Liceul de Artă din Praga, ce încearcă să se împartă între viața reală și cea a prietenilor ei mai “diferiti”. Atunci când nu este la cursuri, își petrece mult timp cu aceste creaturi deosebite, innaripate, jumătate om jumătate animale, care o cunosc de mică și sunt singura ei familie. Karou însă se simte de asemenea diferită, în ciuda modului “normal” în care arată. Chiar dacă are părul albastru, știe că ceva nu este în regulă cu ea, nu se regăsește complet aici și caută constant răspunsuri la întrebările care o macină.
Nimeni nu îi spune nimic, totul pare un mare secret și la un moment dat de hotărăște să afle singură de unde provine și ce drum are de urmat.

Akiva este un soldat, un luptător, care toată viața a trebuit să vâneze creaturi ce îi amenințau lumea, dar și lumea oamenilor. Atunci când o vede prima dată pe Karou simte un lucru ciudat, parcă o cunoaște de o viață, însă sunt multe lucruri care îi despart, inclusiv originile lor. Începe o luptă grea, atât una internă cât și între cei doi, ce va fi presărată de sentimente infranate, obstacole și multe amintiri suprimate, care la un moment dat vor erupe ca un vulcan.

Sper că v-am făcut cât de cât curioși. Încă de la primele pagini m-am simțit într-o fabulă aparținând lui La Fontaine, o lume unde creaturi alegorice au sentimele umane, unde totul se îmbină într-un mod ciudat dar perfect, deși la început poate nu ai fi crezut în această asociere. Cele două personaje deși diametral opuse vor avea o atracție ce nu poate fi negată, dând acestei povești un aer de interzis și de mister. Sincer, deabia aștept partea a doua pentru că am impresia că aventura deabia a inceput 🙂

Titlu: NĂSCUTĂ DIN FUM ȘI OS
Autor: Laini Taylor
An apariție : 2016
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 400
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2649

Alte recenzii de la Laini Taylor:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 7 luni, 27 zile și a scris până acum 672 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments