Mi-am făcut o cafea tare. Am deschis larg geamul și am lăsat să intre aerul rece, îmbibat de aromele unei lungi ploi de vară. În casă e liniște și copila-mi doarme dusă. Este momentul perfect să-mi aleg o carte de pe raft și, pentru că am o stare de liniște lăuntrică, se cuvine să aleg un volum de poezie. Recunosc, relația mea cu lirica modernă este cumva susceptibilă de multă reticență și pun acest lucru pe faptul că poezia, în comparație cu proza, cere o anume stare de spirit, o pregătire, dacă vreți, psiho-emoțională, în caz contrar s-ar putea să nu o înțelegem în deplinătatea sa ori să treacă pe alături.
Mâna mea se întinde involuntar spre o carte de poezii cu o copertă superbă, în nuanțele unei mări reci, amintindu-mi de fiordurile islandeze. Titlul „Numele meu este altul” mă duce cu gândul la ceea ce semnifică o spovedanie, un șir de idei și gânduri reflectate pe o pânză imensă, numită viață. Ramona Müller este autoarea acestei culegeri de poezii, apărută la editura Creator, și, chiar dacă îmi era complet necunoscută până azi, a reușit să-mi capteze atenția.
„Într-un alt ieri te-am văzut
cum în camera de probă îți cuprindeai
sufletul în palme
încercai pe ascuns rochii înflorate
pentru primăverile
deja trecute și roase de molii obtuze”
Poezia Ramonei Müller este un amestec pregnant de ritm, de imagine, de textură pe care o poți „pipăi”, mergând pe fiecare vers. Cuvintele sale par să se amestece într-un amalgam emoțional, din care iau naștere confesiuni intime:
„un lasou te trage mereu la țărmul nașterii
nu-ți iubi prea mult apropierile de tine
doar astfel poți înțelege
că nu poți să-ți ții viața în lesă.”
Unul dintre simbolurile omniprezente în poezia sa este cel al fugii, al alertei, aceeași „viață în lesă”, oprire în loc, respirație sacadată a omului care se caută pe sine, încercând să-și valideze sentimentele puse pe pauză:
„să fii părinte sub acoperire
în caz de cutremur
existențial
când doar un cod de bare
înlocuiește certificatul de naștere
asta înseamnă destin cu liberă trecere.
copilul din mine caută scuze
să dezbrace curcubeul
dar bandaje mutilate
astupă gura ecoului infantil…”
Fiecare vers pare să facă loc unei imagini, înlocuind zeci de cuvinte cu un discurs laconic, sensibil, dar atât de esențial pentru a resimți adâncimea ideilor pe care le pune autoarea în aceste poezii.
Ramona Müller reușește să construiască un soi de mesaj poetic, extrem de criptat, pe alocuri dificil de înțeles, dar ușor de resimțit. Poezia sa nu trebuie citită mecanic, trebuie lăsată să respire prin ochii cititorului.
Am admirat stilistica sa matură, felul în care a îmbinat poeziile jucăușe cu cele care chiar lasă un gust amar. Dragostea, maturitatea, tristețea, resemnarea, trădarea și regăsirea de sine – sunt doar câteva dintre temele cu care autoarea își „pictează” poemele, iar alegerea unor ilustrații de Iulia Șchiopu, Cristina Lihăt sau Florin Șuțu mi se pare cu adevărat inspirată, dând întregului volum o conexiune organică bidimensională: ritmicitatea versurilor și plasticitatea imaginilor.
Alte recenzii de la Ramona Müller:
