Recenzie ”O lungă petală de mare” de Isabel Allende

de | sept. 4, 2023 | Beletristică, Ficțiune, Istorie, Recenzii cărți

O lunga petala de mare coperta„O lungă petală de mare” e prima carte pe care o citesc de la Isabel Allende.

Nu aș fi vrut să fie asta prima carte citită de la ea. Aveam altele pe listă. Scrieri mai vechi cu titluri mult mai cunoscute și misterioase. Însă vor urma, sunt sigură.

Dacă la început romanul de ficțiune istorică mi s-a părut plictisitor, obositor și plin de detalii pe care nu le-am reținut de nici o culoare, când am devenit mai atentă m-a prins și chiar mi-a plăcut.

Evenimentele descrise în cartea „O lungă petală de mare” sunt reale, unele personaje de asemenea

Cele inventate sunt tare bine conturate și lucrurile curg foarte natural, cititul devenind o plăcere deși nu vei lua un ritm alert.

Unul dintre personajele amintite în carte este chiar bunicul autoarei, fostul presedinte chilian Salvador Allende. În plus, ea însăși a fost în exil la un moment dat, așa cum se întâmplă cu cei din istorisirea de față.

Dar …  nu fost o carte care să mi se pară extraordinară, dovada e că am început alte două cărți în paralel, dar concentrându-mă pe ea am finalizat-o și nu îmi pare rău.

„O lungă petală de mare” e despre fugă și regăsire, război și suferință, dar mereu despre dragoste și grijă

Doi tineri care par inițial să aibă mai nimic în comun traversează continente și lungi perioade de timp pentru a fugi de Războiul Civil Spaniol și pentru a-și găsi un loc pe care să-l numească acasă.

În anii 1930, când războiul civil izbucnește în Spania, oamenii sunt forțați de împrejurări să fugă de fasciști, să se îmbarce într-o călătorie vitregă prin munți pentru a ajunge la granița cu Franța. Printre aceștia se află și Roser cu Victor Dalmau.

Ea e logodnica fratelui său dispărut în război, acum însărcinată. El e un doctor al armatei și protectorul ei. Ca să supraviețuiască sorții vitregi, cei doi se dau drept căsătoriți și încearcă să plece cât mai departe de Spania lor iubită, dar nu fără mari regrete.

Roser și Victor se îmbarcă pe nava SS Winnipeg, o navă pusă la dispoziție de poetul Pablo Neruda, cu destinația Chile, un loc neutru unde speră cu toții că le va putea fi mai bine, denumit și ”o lungă petală de mare, de vin și de zăpadă”.

Falsul cuplu ajunge la destinație și reîncepe viața pe un alt continent, înconjurat de alți oameni cu alte mentalități, dorul față de Spania, patria mamă nedispărând niciodată.

Fiecare dintre cei doi se va descurca în felul propriu, ea ca muziciană, el ca doctor, va iubi și va trăi tot ce e de trăit, încercând să-și contureze un cămin. Dar în cele din urmă, Roser și Victor își vor da seama că acasă este mult mai aproape decât și-ar fi închipuit și că nu e vorba neapărat de un loc fizic, ci poate chiar de o persoană.

Titlu: O Lungă Petală De Mare
Autor: Isabel Allende
An apariție : 2020
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 328
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 7043

Alte recenzii de la Isabel Allende:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 9 luni, 29 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments